Peste 19.000 de fermieri vrânceni au solicitat subvenții pentru agricultură!

0
46

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Vrancea (APIA) anunță că până în acest moment 19.635 de fermieri vrânceni au solicitat subvenții pentru 131.004,76 hectare la nivelul anul 2020, față de 21.457 câți au dorit acest sprijin în anul precedent. Instituția reamintește agricultorilor că data limită de depunere a documentației, fără penalități, este 15 iunie, și solicită celor care nu și-au finalizat dosarul să contacteze primăriile pentru eliberarea adeverințelor și transmiterea acestora către APIA. „Rugăm fermierii ale căror dosare nu au fost finalizate, să contacteze primăriile de care aparțin pentru eliberarea adeverințelor de la Registrul Agricol și transmiterea acestora on-line către APIA Vrancea. Tot pe această cale, solicităm tuturor fermierilor să raspundă la telefon atunci când sunt contactați de către consilierii APIA Vrancea”, a transmis directorul executiv al APIA Vrancea, Dorina Ștefan. De asemenea, instituția face cunoscut faptul că a demarat procedura de plată a ajutoarelor destinate ameliorării raselor de animale pentru cererile de plată depuse în luna aprilie, suma totală pe care APIA o va plăti crescătoriilor fiind în cuantum de 119.940 de lei.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here