Peste 300 de candidați din Vrancea au participat astăzi la a doua probă a examenului de Bacalaureat, sesiunea august – septembrie

0
80

În județul Vrancea, la cea de a doua probă scrisă a sesiunii examenului de Bacalaureat (august – septembrie), respectiv matematică și istorie, au participat 318 candidați din cei 436 înscriși inițial, cei 118 elevi preferând din motive doar de ei știute să abandoneze cauza. Primele rezultate la probele scrise vor fi afișate pe data de 2 septembrie, până la ora 12.00, cei care se vor hotărâ să depună contestații putând face acest lucru în aceeași zi între orele 14.00 – 20.00. Ca și la prima sesiune, rezultatele vor fi făcute publice prin anonimizarea numelui și prenumelui, așa cum prevede Regulamentul general privind protecția datelor. Rezultatele finale urmează să fie comunicate sâmbătă, 5 septembrie, după soluționarea contestațiilor. Mâine, 26 august, va avea loc proba la alegerea profilului și specializării  iar echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice urmând să aibă loc în zilele de 28 august, 31 august și 1 septembrie. „În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență la probele de profil din cadrul examenului național de bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice”, se arată într-un comunicat al ISJ Vrancea.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.