Peste 300 de sancțiuni aplicate de oamenii legii cetățenilor care nu au respectat măsurile pentru prevenirea răspândirii COVID-19

0
97

Oamenii legii au continuat acțiunile de verificare în zonele aglomerate din județ cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19. Aproximativ 290 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat verificări, în ultimele 48 de ore, în zone aglomerate, în trafic, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Polițiștii vrânceni transmit că au fost aplicate peste 300 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 30.000 de lei.

“Au fost verificate 243 de societăți comerciale şi 120 de mijloace de transport persoane, dintre care 91 de mijloace de transport public în comun, fiind legitimate peste 1900 de persoane. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 304 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 31.250 de lei, dintre care 240 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 3 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea în intervalul orar 23.00-05.00”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea. Începând de luni, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00 este restricționată, cu unele excepții, pentru motive justificate, în care persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. De asemenea, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor.

“Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private; Se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor; Prin excepție, se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară. Scopul poliţiştilor nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare şi prevederilor legale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19, însă nu vor fi tolerate abateri de la normele legale. Facem apel la cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie, să nu se expună la riscuri. Totodată, persoanele care se deplasează în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, pentru motive justificate, sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil”, au mai transmis polițiștii.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.