AcasăActualitatePeste 93 000 de vrânceni, beneficiari ai ajutoarelor alimentare europene

Peste 93 000 de vrânceni, beneficiari ai ajutoarelor alimentare europene

cupoane-alimente-ajutoare

Un număr de aproape 93.500 de persoane din județul Vrancea vor beneficia în anul 2015 de ajutoarele alimentare europene, prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

Față de anul trecut, se constată o creștere a acestor beneficiari cu peste 23 de mii de persoane, după ce în rândul celor care pot primi alimente de la Uniunea Europeană au fost introduse și alte categorii. Este vorba despre persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare sunt de până la 450 lei/persoană/lună.

Autoritățile județene pregătesc în aceste momente toate cele necesare pentru ca programul european să decurgă în cele mai bune condiții. Sunt identificate locaţiile care vor fi folosite de primării pentru a depozita alimentele, dar și persoanele responsabile cu gestionarea acestora.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Campionii mondiali de la AICitizens, în vizită „de lucru” la elevii Școlii Gimnaziale nr.2 din Mărășești

Odată cu începutul noului an școlar, echipa de robotică AICitizens a dat startul workshopurilor...

LPS Focșani, locul 3 la un turneu internațional în Serbia

Echipa de baschet a Liceului cu Program Sportiv ( LPS) Focșani a încheiat pe...

ARTICOLE POPULARE

Familie din Mărășești, rămasă fără casă după un incendiu: „Chiar și un singur bolțar rămas de la o lucrare poate ajuta!”

O familie din Mărășești are nevoie de ajutor pentru a-și reconstrui locuința distrusă într-un...

Fiica lui Marian Oprișan s-a căsătorit la Focșani. Mesaj emoționant transmis de fostul lider PSD

Zi importantă în familia fostului lider PSD Vrancea Marian Oprișan. Fiica acestuia, Mădălina, s-a...

Cătălin Văraru este noul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Vrancea

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Vrancea are...