Polițist, implicat într-un accident spectaculos pe DN 2 D

1
422
accid bolotesti1 - Polițist, implicat într-un accident spectaculos pe DN 2 D
foto: Facebook

Accident violent și spectaculos ce ar fi putut avea urmări dramatice s-a produs sâmbătă, pe Drumul Național 2 D, în afara orașului Focșani. Din fericire, urmările  impactului de pe șosea s-au soldat doar cu pagube materiale, nu și cu pierderi de vieți omenești.

Potrivit Poliției Vrancea, evenimentul rutier s-a înregistrat în zona unei stații PECO, pe DN 2 D între un autoturism marca Audi și un Opel. La volanul mașinii Audi se afla subofițerul de poliție Sorinel Brînză, de la Postul Țifești, care efectua o manevră de schimbare a direcției de mers către stânga, moment în care a fost izbit în plin de autoturismul Opel, condus de un bărbat din Cotești.

accident bolotesti peco - Polițist, implicat într-un accident spectaculos pe DN 2 D
foto: facebook

În urma impactului extrem de dur, Opel-ul a fost proiectată într-un stâlp de electricitate de pe marginea drumului. Lovitura a fost atât de puternică încât stâlpul a fost doborât la pământ, blocând un sens de mers.

”Din primele verificări s-a stabilit că şoferul unui autoturism Opel s-a angajat în depăşirea unui autoturism Audi fără să se asigure, în momentul în care şoferul acestuia din urmă efectua manevra de schimbare a direcţiei de mers către stânga, cele două autoturisme intrând în coliziune. În urma impactului, autoturismul marca Opel a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stâlp electric”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu.

Conform sursei citate, cei doi șoferi au fost testați pentru a vedea dacă erau băuți la volan însă rezultatul a fost zero.

Loading...

1 COMENTARIU

  1. Soferul autoturismului audi, nu ar fi trebuit sa SE ASIGURE inainte de a efectua manevra de schimbare a directiei de mers?
    Daca cel cu audi s-ar fi asigurat, nu s-ar fi produs coliziunea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.