Polițiștii se asigură că elevii din Vrancea sunt transportați în condiții de siguranță la unitățile școlare

0
130

Polițiștii vrânceni au efectuat timp de două zile sesiuni de instruire a conducătorilor de autovehicule destinate transportului de elevi către unitățile de învățământ, pentru a se asigura că nu vor exista incidente nedorite. Activitățile au avut loc ieri și astăzi, zile în care polițiștii rutieri și cei din cadrul Biroului Siguranță Școlară au verificat documentele şi avizele necesare efectuării transportului de elevi, deţinerea permisului de conducere valabil pentru tipul de vehicul, valabilitatea inspecţiei tehnice, precum şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă. Cum suntem în plină pandemie de coronavirus, oamenii legii au verificat în același timp și modul în care sunt respectate măsurile impuse de starea de alertă, activități care au avut loc  pe raza localităților Panciu și Gugești. „De asemenea, polițiștii au pus accent pe respectarea destinaţiei pentru care au fost repartizate aceste autovehicule, au discutat despre conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, obligativitatea purtării centurii de siguranţă şi despre evenimentele rutiere în care au fost implicaţi conducătorii de autovehicule destinate transportului şcolar. Polițiștii vor continua activitățile informativ-preventive, pe mai multe paliere, pentru asigurarea unui climat optim și de siguranță pentru elevi, părinți și cadre didactice”, a transmis IPJ Vrancea.

actiuni 8oct 2 - Polițiștii se asigură că elevii din Vrancea sunt transportați în condiții de siguranță la unitățile școlareactiuni 8oct 1 - Polițiștii se asigură că elevii din Vrancea sunt transportați în condiții de siguranță la unitățile școlare

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.