Polițiștii și jandarmii au mers pe cărări de munte, după turiști. Nu s-a urmărit aplicarea de sancțiuni, ci o au fost oferite sfaturi pentru o vacanță în siguranță

0
164

Ieri, polițiștii din cadrul Comportamentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei de la Secția de Poliție Rurală Tulnici din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, reprezentații Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galați, ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea au desfășurat o acțiune de informare a turiștilor privind reducerea riscului de victimizare și de implicare în activități infracționale. Activitățile au avut loc la intrarea în Rezervația Naturală Cheile Tișiței, Cascada Putnei și în zonele cu unități comerciale din stațiunea montană Lepșa, turiștii putând afla cum să se ferească de a fi victime ale furturilor din genți/ buzunare, autovehicule sau camere de hotel, dar și cum își pot proteja mai bine copii. Nu au lipsit nici recomandările specifice acestei perioade, legate de prevenirea răspândirii virusului SarsCov19, precum importanța purtării măștii de protecție și a respectării distanțării sociale. Oamenii legii au avut și câteva mesaje clare, pe linia prevenirii traficului de persoane din campaniile: “Distruge Zidul Indiferenței!” “Cunoaște-ți drepturile, respectă-ți obligațiile!”,
“Dă-i libertate! Nu-i plăti exploatarea!” și pentru prevenirea consumului de droguri – “Campania Fii liber!”.

actiune ipj 1 - Polițiștii și jandarmii au mers pe cărări de munte, după turiști. Nu s-a urmărit aplicarea de sancțiuni, ci o au fost oferite sfaturi pentru o vacanță în siguranțăactiune ipj 2 - Polițiștii și jandarmii au mers pe cărări de munte, după turiști. Nu s-a urmărit aplicarea de sancțiuni, ci o au fost oferite sfaturi pentru o vacanță în siguranță

Turiștilor li s-au făcut următoarele recomandări:

– Nu faceți publică pe internet plecarea dumneavoastră de acasă, iar dacă doriți să împărtășiți cu prietenii imagini din vacanță, așteptați până la întoarcerea acasă;
– Lăsați-vă lucrurile de valoare, banii, documentele, în seiful hotelului și luați la dumneavoastră numai sumele de care aveți nevoie pentru cumpărături curente;

– Dacă aveți repartizată o cameră la parter/ un etaj inferior, unde este posibil accesul în interior prin escaladare, nu lăsați geamurile sau ușa de la balcon deschise;

– Nu lăsați copii să se joace nesupravegheați, mai ales în zonele aglomerate;

– Discutați cu copii dumneavoastră și stabiliți un plan pe care sa-l respecte în cazul în care se pierd de dumneavoastră;

– Atunci când opriți autoturismul, fie și pentru un scurt popas, nu lăsați cheile în contact și asigurați-vă că ați închis portierele și geamurile mașinii;

– Nu lăsați în mașină, la vedere, telefoane, genți sau sacoșe, chiar dacă nu conțin bunuri de valoare deoarece pot atrage atenția hoților;

– Dacă plecați la plimbare cu bicicleta sau pe jos, respectați regulile de circulație!”, au transmis pollițiștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.