În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri din Vrancea au aplicat 221 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 70.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 15 permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare. A fost constatată o infracțiune la regimul rutier, respectiv a fost depistată o persoană care circula cu un autovehicul neînregistrat, fapt pentru are a suportat rigorile legii. Și întrucât miercuri (20 septembrie) a fost Ziua RoadPol Safety, polițiștii rutieri au derulat și activități de prevenire alături de colegii de la Prevenirea Criminalității. „Polițiștii Serviciului Rutier Vrancea şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv. Suplimentar, polițiștii de la Prevenirea Criminalității au informat participanții la trafic cu privire la noile modificări legislative și le-au oferit posibilitatea conducătorilor auto opriți în trafic să testeze ochelarii care simulează starea dată de consumul de alcool sau droguri, pentru a putea conștientiza consecințele atunci când se află la volan”, ne-a informat IPJ Vrancea.