Pompierii avertizează: ATENȚIE sporită la BRADUL DE CRĂCIUN!

0
164

Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi şi fiecare locuinţă începe să fie decorată cu ghirlande, cu instalații, în timp ce brazii de Crăciun au locul lor, special.  Pentru ca toate aceste minuni să nu provoace însă probleme,  pompierii au o serie de recomandări:

„Deoarece bradul reprezintă unul dintre elementele centrale folosite în acest scop, reamintim că trebuie acordată importanţă locului unde acesta este amplasat şi elementelor decorative utilizate pentru a nu transforma sărbătorile în amintiri neplăcute.

Astfel, cumpăraţi bradul de Crăciun cu puţin timp înaintea sărbătorilor, aşezaţi-l într-un recipient cu apă, pentru a evita uscarea accentuată a acestuia; nu trebuie sa uităm că pomul de Crăciun, natural sau confecţionat din plastic, se poate aprinde şi arde extrem de repede. Nu amplasaţi bradul în vecinătatea surselor de căldură cu flacără deschisă şi în apropierea materialelor combustibile (perdele, draperii etc.). Instalaţia electrică a pomului de iarnă trebuie să fie în perfectă stare de funcţionare, evitându-se folosirea instalaţiilor improvizate sau într-o stare avansată de uzură. Se va evita punerea în pomul de Crăciun a lumânărilor şi artificiilor aprinse. Folosirea acestora se va realiza în locuri unde nu există pericol de izbucnire a unui incendiu. Evitaţi, pe cât posibil, să puneţi în brad  podoabe combustibile.

De asemenea, deoarece în perioada rece copiii petrec mai mult timp în interior sau în apropierea locuinţelor, supravegheaţi jocul lor şi asiguraţi-vă că acesta se desfăşoară la vedere şi nu în spaţii închise, cum ar fi: poduri, fânare, adăposturi de animale etc. Eliminaţi din jocul lor artificiile, petardele sau pocnitorile şi păstraţi în locuri sigure chibriturile şi brichetele. Înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le pericolul pe care îl reprezintă pentru viaţa lor.”, transmit reprezentanții ISU Vrancea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here