Porţi deschise, marţi, la Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani

0
164

Porţi deschise la Tribunalul Vrancea şi la Judecătoria Focşani. Se întâmplă marţi, pe 25 octombrie, de Ziua Europeană a Justiţiei Civile. Cele două instanţe vor putea fi vizitate între orele 9.30 – 14.00.

Vizitatorii vor fi conduși pe la diverse compartimente care contribuie la realizarea activității specifice unei instanțe de judecată și vor fi informați despre organizarea sistemului juridic român și a instanțelor de judecată, despre circuitul dosarelor sau despre etapele procesuale până la soluționarea unor cauze.

Elevii interesați despre cum pot accede în profesiile juridice sunt așteptați la sediul nostru în grupuri organizate. Cadrele didactice trebuie ca până cel tarziu luni, 21 octombrie, ora 12.00, să contacteze instantele pe adresa de e-mail tr-vrancea-info@just.ro pentru stabilirea detaliilor legate de vizită. Accesul persoanelor interesate se va face, pe baza actului de identitate, între 9.30 – 14.00, astfel încât activitatea de judecată să nu fie perturbată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.