Îndrăznește să fii informat!

marți, 25 martie 2025

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_imgspot_img
    AcasăActualitatePotrivit unui sondaj de opinie, ProRomânia ar putea câștiga alegerile parlamentare la nivelul Regiunii Sud-Est, din...

    Potrivit unui sondaj de opinie, ProRomânia ar putea câștiga alegerile parlamentare la nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte și Vrancea! PNL va obține o victorie detașată la alegerile locale!

    În perioada 11-15 aprilie, Biroul de Cercetări Sociale a realizat un sondaj intitulat „Credință, sănătate și politică în vremea pandemiei de COVID-19”. Sondajul a fost efectuat pe un eșantion de 1.008 persoane din 116 localități, care se dorește a fi reprezentativ pentru populația adultă a țării noastre, din cele 8 regiuni de dezvoltare (București-Ilfov, Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest și Vest) și 5 tipuri de localități urbane și regionale. „Eșantionul a fost alcătuit astfel încât să aibăreprezentativitate națională, cu o eroare statistică de+/-3% la un interval de încredere de 95%. Adică dintr-o sută de eșantioane identice 95 dintre ele vor da aceleași cifre cu o eroare de+/-3,1%. Eșantionul reproduce structura socio-demografică a populației nu doar pe județe, regiuni de dezvoltare și tipuri de localități (orașe mari, orașe mijlocii, orașe mici si comune), ci și pe sexe, grupe de vârstă, ocupații și nivel de instrucție școlară. Deoarece au răspuns la sondaj mai multe persoane cu studii superioare din marile orașe decât era necesar, datele au fost ponderate pe nivel de educație și medii de rezidență”, se arată în metodologia sondajului realizat de Biroul de Cercetări Sociale.

    Potrivit sondajului, în regiunea de Sud-Est, din care face parte și Vrancea, intenția de vot la alegerile parlamentare nu dă câștig de cauză Partidului Social Democrat, acesta urmând să obțină doar 5,2%, practic cel mai mic scor, în timp ce clasamentul este condus de ProRomânia, cu 17,3%, PMP – 15%, PNL (abia poziția a treia) cu 13,5%, USR – PLUS cu 10,9%. Pe aceeași regiune, Sud-Est, sondajul indică faptul că un procent destul de mare dintre cei cu drept de vot, respectiv 15%, nu vor ieși la urne. În continuare, pe plan național, dacă luăm în calcul mediul urban, atunci vom observa că în orașele cu o populație cuprinsă între 30.000 și 100.000 de locuitori, unde ar intra Focșaniul, partidul care ar obține cele mai multe sufragii (excluzând UDMR) ar fi același ProRomânia (15,4%), urmat de PSD (13,4%), PNL (10,9%), USR-PLUS (8,5%) și ALDE (7,1%). Ar mai fi de spus că în aceste orașe, în România, UDMR ar obține 33,3% din voturi iar 15,3% dintre cetățeni nu ar veni la vot.

    Dacă luăm în considerare orașele cu mai puțin de 30.000 de locuitori, categorie unde intră Adjud, Odobești, Panciu și Mărășești, primul loc îi revine alianței USR-PLUS (12,8%), urmată de PMP (12,5%), PNL (11,5%), PSD (5,2%) și ProRomânia (3,8%). Pe plan național, însă, la întrebarea „La alegerile parlmentare viitoare cu ce partid intenționați să votați?”, repondenții au ales PNL (31,3%), PSD (22,9%), USR-PLUS (19,9%), ProRomânia (8,8%), PMP (6,7%), UDMR (3,6%) și ALDE (2,5%). Procentul celor nehotărâți și a celora care nu se vor prezenta la urne se ridică, potrivit sondajului, la 43,7%.

    În ceea ce privește intenția de vot la primărie, corelată cu datele socio-demografice, sondajul de opinie pe Regiunea Sud-Est relevă faptul că 46% dintre cei chestionați vor alege să pună ștampila pe candidații PNL, PSD și USR-PLUS ar urma să obțină același scor, respectiv 17,5% în timp ce PMP și ProRomânia ar avea 7,9% dintre sufragii. Pe plan național, în orașele cu o populație cuprinsă între 30.000 și 100.000 de locuitori, unde ar intra și municipiul Focșani, 32,9% dintre repondenți ar acorda încredere Partidului Național Liberal, 25,7% Partidului Social Democrat, în timp ce 11,4% ar opta pentru alianța USR-PLUS. PMP și ProRomânia s-ar situa pe același palier, cu 2,9%. De asemenea, în orașele cu mai puțin de 30.000 de locuitori, PNL câștigă cu 52,3%, urmat de USR-PLUS cu 18,2%, PSD urmând să obțină doar 15,9%. Pe întreaga țară, la întrebarea „La alegerile locale cu candidatul cărui partid intenționați să votați pentru funcția de primar?”, cei chestionați au răspuns în proporție de 34% pentru PNL, 25,8% ar opta pentru PSD, 16,5% ar merge cu USR-PLUS, 6% cu PMP, 5,8% cu ProRomânia, 4,2% cu UDMR iar ALDE ar obține 2,1%.

    Așa cum am spus, sondajul a fost realizat de Biroul de Cercetări Sociale, institut de cercetări sociologice înființat în februarie 1998 și format dintr-un grup de 8 sociologi și psihologi independenți. În 1999 acesta s-a transformat într-un ONG ce a efectuat studii și cercetări pentru Programele PHARE, POSDRU, MATRA (al Guvernului Olandei), Institutul Național de Statistică, Blocul Național Sindical etc.

    spot_imgspot_img
    HAI PROMOHAI PROMO

    ARTICOLE SIMILARE

    Sancțiuni de peste 60.000 de lei după controalele efectuate de ITM Vrancea la firmele de construcții

    În perioada 18 - 21 martie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vrancea a derulat...

    Ziua Poliției Române marcată la IPJ Vrancea printr-o serie de activități speciale

    Fiecare zi din viața unui copil este o oportunitate de a învăța și de...

    Elevi vrânceni, câștigători ai concursului organizat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

    Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în parteneriat cu Ministerul Educației, a organizat, și...

    ARTICOLE POPULARE

    Care sunt modalitățile de plată ale facturilor SC Polaris M.Holding SRL

    Prin intermediul unui comunicat de presă, operatorul de salubritate SC Polaris M.Holding SRL informează...

    Doliu în orașul Odobești! S-a stins din viață, la doar 40 de ani, profesoara Ioana Roșu

    Profesoara de muzică Ioana Roșu, cadru didactic la Liceul Teoretic "Duiliu Zamfirescu" din Odobești...

    Copil dat dispărut de familie. A plecat la școală și nu a mai revenit acasă

    Roberto Mario Cucu, un băiat în vârstă de 12 ani, din municipiul Galați, este...
    × Trimite știrea ta!