Povestea unei ședințe cu multe semne de întrebare

0
642

Ședința Consiliului Local de joi seara va intra în istoria întrunirilor dintre aleșii locali din orașul de pe Milcov. Nu îmi amintesc ca în ultimii 20 de ani să fi existat o adunare în care aleșii să își dea la gioale într-o ședință publică. Chiar dacă seamănă cu un episod de dată recentă, atunci când primarul Misăilă a rămas fără susținerea propriilor colegi de partid, sceneta de joi seara a semănat mai mult cu un episod din filmul “Barbarians” doar că în loc de sulițe și săbii s-au folosit pixuri și telefoane mobile. Unul dintre soldații PNL a decis să ia atitudine și s-a așezat în vâltoarea bătăliei împotriva propriilor aliați. O decizie care a șocat întreaga adunare și care a fost la un pas de a da peste cap toate scenariile făcute până la acel moment.

Încă de la debutul ședinței, atitudinea consilierului a fost una care a ridicat semne de întrebare în rândul aliaților. Discuțiile anterioare păreau să fi fost decisive, înțelegerile parafate ceea ce confereau ședinței un parcurs fără probleme deosebite. Până la momentul în care soldatul majorității a decis să-și treacă numele pe buletinul de vot pentru alegerea secunzilor primarului. Momentul a generat freamăt, coate date colegilor de scaun, șușoteli și multe sprâncene ridicate. Decizia a dus la nesiguranță, la gânduri negre și s-a strigat: Trădare! Deja totul devenise complicat. Cândva o formalitate, procedura de vot secret a căpătat o tentă de joc de șah cu finalizare în 21 de mutări. Cum pauzele lungi și dese sunt cheia marilor succese, a urmat o serie de momente de respiro, animate de grupuri mici și mari adunate pentru a stabili următoarea mutare. Opoziția de pe câmpul de luptă a încercat să înfiripe în inimile și gândirea soldaților incertitudinea rezultatului final al bătăliei, cu speranța că sângele va umple pereții proaspătului spațiu renovat. După câteva ore de la debutul războiului (au fost războaie care au durat 100 de ani) lucrurile s-au mai calmat și s-a ajuns la un compromis: una dintre părți va intra în luptă și își va da sufletul pentru aliați, în timp ce altă tabără a decis să depună armele și să nu participe la războiul altora. Pentru a dovedi că fiecare a dat cu sabia acolo unde trebuia, s-au prezentat inclusiv dovezi pe ecranele tehnologiei din secolul XXI. Soldatul aparent indisciplinat a fost ultimul care și-a arătat schemele de luptă. Asta nu l-a ajutat pentru că rezultatul bătăliei a fost cel anticipat atât de artizanii luptei, cât și de scribii vremurilor în care trăim. Locotenenții au ieșit la rampă și au mulțumit celor care i-au ajutat în luptă, au introdus armele înapoi în teacă, dar au rămas cu mâna pe ele pentru a fi pregătiți de următoarele bătălii care se anunță a fi unele care vor intra în istorie. Una dintre principalele întrebări care rămâne după acest episod: Va continua lupta, sau s-a așezat batista pe țambal?

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.