Președintele Consiliului Județean Vrancea a comentat cazul recent întâmplat la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului unde un angajat a fost reclamat de un asistent maternal că ar fi cerut șpagă 2.000 de euro pentru a-i facilita plasarea unor copii în regim de asistență maternală. Cătălin Toma a transmis că nu va fi de acord niciodată cu astfel de practici și a dat asigurări că astfel de situații nu ar trebui să fie ținute ascunse. „Dezaprob total astfel de practici și dacă tot mai mergeam, fie prin campanii sau fie prin acțiunile pe care le avem la nivelul județului, nu vă ascund că erau persoane care tot îmi transmiteau astfel de mesaje. De fiecare dată susțin cu tărie că trebuie să ne asumă și să spunem concret, negru pe alb, dacă sunt situații de acest gen să avem curaj pentru că instituțiile din statul român trebuie să funcționeze. În ceea ce privește Consiliul Județean Vrancea, DGASPC, sau alte instituții din subordine vă asigur de toată transparența și transmit public că nu trebuie să ne ascundem de astfel de situații neplăcute”, a spus Cătălin Toma în cadrul unei conferințe de presă. Reamintim că, angajatul DGASPC, care este și șef de centru, a fost dat pe mâna justiției după ce a pretins și a primit suma de 2.000 de euro de la un asistent maternal pentru un serviciu de asistență care este gratuit. Acum, bărbatul va trebui să răspundă în fața legii, însă riscă, dacă se probează fapta, să fie dat afară de la DGASPC. De altfel, instituția a luat deja poziție și califică aceste fapte ca fiiind inacceptabile. „Pe această cale atragem atenția tuturor persoanelor care solicită servicii sociale la nivel de D.G.A.S.P.C. Vrancea că serviciile sociale sunt gratuite și darea sau luarea de foloase necuvenite reprezintă infracțiune, ceea ce atrage răspunderea ambelor părți implicate. Conducerea D.G.A.S.P.C. Vrancea califică aceste fapte ca fiind inacceptabile și va manifesta toleranță zero față de mită, corupție, trafic de influență sau orice altă ilegalitate, apelând la sprijinul organelor de anchetă ori de câte ori situația va impune acest lucru și vă stăm la dispoziție pentru orice sesizare care privește comportamentul reprobabil al unui salariat din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea”, se arată într-un comunicat al DGASPC Vrancea.
Președintele CJ Vrancea despre cazul de corupție de la DGASPC: „Dezaprob total astfel de practici! Nu trebuie să ne ascundem de astfel de situații neplăcute”
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.
Reacție absolut stranie a domnului președinte CJ. Deci dânsul ne informează că nu tolerează corupția. Era mult mai interesant dacă zicea că o tolerează și să meargă la luptă pe metereze cu Procuratura pentru angajatul model. Ne mai zice că știa de situația de la DGASPC încă din campania electorală și nu a făcut nimic. Bun, mai rămânea să zică că el nu și-a luat parte din șpăgile vehiculate pe-acolo ca să fie peisajul complet. Dom Toma, revino-ti dom’le, nu te-a acuzat nimeni de nimic sau poate ar fi trebuit să te acuze ? Nu a făcut nimeni nicio legătură între uriașele averi deținute de unii de la DGASPC și dumneata. Sau mai vine ceva, care-i treaba, cam nevrotic comunicatul ăsta .
Dom președinte acum dacă tot ați stârnit curiozitatea am făcut următorul exercițiu. Plecând de la premisa că acest caz era regula și nu excepția am înmulțit numărul copiilor plasați la asistent maternal în Vrancea cu 2000 Euro. Se ajunge la câteva milioane de Euro. Asta numai pe domeniul ăsta, fără să mai intram în achiziții, etc. Păi e bine dom Toma, nici nu ne mai mirăm că nu ați făcut nicio schimbare la DGASPC, cum să schmbi asemenea profesioniști care știu deja toate mersurile.