Președintele Iohannis: ”pe 26 mai puterea este la voi! Nu lăsați PSD să decidă în locul vostru”

0
31
Președintele Klaus Iohannis îi îndeamnă pe români, pe vrânceni, ca duminică, 26 mai, să participe la vot. Șeful statului atrage atenția că este important votul pentru Parlamentul European, dar și votul la Referendumul privind justiția.

”Pe 26 mai se votează la referendum și PSD-ului îi este frică. PSD-ului îi este frică de acest vot la referendum și face PSD ce știe să facă PSD, încearcă să boicoteze acest vot la referendum. Vedem cu toții cum activiști, oameni din conducerea PSD umblă peste tot în țară, pe la județe, pe la primării, pe la conferințe de presă, să explice oamenilor cum că acest referendum nu ar fi important, că nu ar trebui participat, ba chiar se vede că umblă pe la județe și pe la primării, ca pesediștii de acolo să îi convingă pe oameni nici să nu voteze la referendum. Este jalnică această încercare. Ba, mai mult, PSD încearcă și instituțional să boicoteze acest referendum, a dat Dragnea ordin la CNA, la Consiliul Național al Audiovizualului, să ignore referendumul. (…) Dar românii nu trebuie să se teamă, românii nu trebuie să se teamă să meargă la vot, să voteze la referendum și la europarlamentare. Și dacă vor românii să știe de ce vor fi feriți dacă votează, să se uite la ce s-a întâmplat în campanie în țară. La Topoloveni, simpli demonstranți, oameni care nu sunt de acord cu Dragnea, și îi înțeleg foarte bine, au fost pur și simplu arestați pe loc, duși la Poliție. Târgoviște, oraș frumos, cetate de scaun, a fost închis orașul, fiindcă pesediștiii au vrut în liniște să își facă campania electorală. Dreptul la voteste un drept câștigat de români în Decembrie `89 prin sacrificiul suprem. Și vă spun, români, nu irosiți dreptul la vot, mergeți, votați! Nu vă poate lua nimeni acest drept! Nu vă temeți, fiindcă dreptul la vot este al vostru! Și pe 26 mai puterea este la voi! Mergeți și decideți! Nu-i lăsați pe alții, nu lăsați PSD să decidă în locul vostru! Pe 26 mai, la vot!”, a spus Klaus Iohannis. (Material comandat de PNL Vrancea. Cod mandatar financiar: 41190007)

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.