Deși proiectul de hotărâre privind execuția bugetară pe primele 6 luni a trecut cu succes prin consiliul local „reunit” al municipiului nostru reședință de județ, primarul a uitat (din moment ce nu a explicat pe Facebook) să ne informeze cum va acoperi hăul din bugetul local.
Despre ce abis este vorba? Ei bine, în acest moment municipalitatea are de cârpit o ditamai Groapa Marianelor de peste 9,5 milioane de euro, bani care înseamnă funcționarea mai multor instituții subordonate primăriei și consiliului local. Cele 47.383.000 milioane de lei, sau mai bine zis lipsa acestora din visteria orașului, proiectează pe cerul înstelat de deasupra Pieței Unirii o mică parte din nepriceperea cronică a primarului, reales pentru a gestiona și treburile financiare ale urbei.
Din câte se pare, acest lucru nu pare să-i deranjeze pe cei 15.736 de alegători turmentați care au văzut în Misăilă varianta cea mai potrivită pentru Focșani, în ciuda realității care le-a zgâriat retina timp de aproape 8 ani. Nenorocirea este că restul de până la 74.361 de cetățeni cu drept de vot vor trage acum ponoasele pentru încă aproape un cincinal, uitându-se tâmp la bolovanul pe care cei 51,13% dintre alegătorii prezenți la urne l-au aruncat în băltoacă.
După cum spuneam, documentele ne spun că, în acest moment, mai multe instituții și-au terminat bugetul votat la începutul acestui an și că mai au nevoie de ceva părăluțe – 9,5 milioane de euro – ca să încheie activitatea pe anul în curs. Cum va acoperi Misăilă borta din buget? Dumnezeu știe, probabil va lua încă un împrumut, așa cum ne-a obișnuit până acum, întrucât, până la urmă, dă-o dracului de treabă, Focșaniul nu va fi niciodată al urmașilor, urmașilor noștri. Căruța continuă, la fiecare patru ani, să se răstoarne cu incăpățânare și în orașul nostru, făcând de rușine un alt oraș istoric – Caracal.
De departe, CSM Focșani 2007 are nevoie de cea mai mare sumă pentru funcționare, adică 15.252.000 de lei (3 milioane de euro), bani care ar asigura atât desfășurarea activităților sportive din cadrul secțiilor cât și acoperirea cheltuielilor legate de reparațiile bazei sportive și achizițiile de echipamente destinate asigurării protecției spectatorilor și sportivilor în incinta acesteia.
De asemenea, sunt necesare 4,9 milioane de lei (aproape 1 milion de euro) pentru plata iluminatului public până la sfârșitul anului, aproximativ 6 milioane de lei (peste 1 milion de euro) pentru reparația unor străzi și a unor parcări, 5,8 milioane de lei care ar urma să acopere subvenția la căldură în iarna lui 2024.
Să nu uităm nici de cele 4,1 milioane de lei de care are nevoie Societatea de Transport Public Focșani, sumă care trebuie asigurată dacă mai vrem să mergem cu autobuzele până la revelion. Tot aici ar intra și 1 milion de lei, bani ce garantează gratuitatea circulației elevilor pe transportul public dar și cele 2 milioane de lei pentru finanțarea serviciilor de salubritate stradală, misiune pe care o îndeplinește CUP Salubritate Focșani sub conducerea altui manager de succes pe bani publici – Adrian Vulpoiu.