AcasăActualitatePrimăria Focșani, varză la absorbția de fonduri europene! Consilierul Victor Dumitru: „Nu-mi explic această lentoare în...

Primăria Focșani, varză la absorbția de fonduri europene! Consilierul Victor Dumitru: „Nu-mi explic această lentoare în derularea investițiilor!”

În cursul zilei de joi (27 iulie) consilierii municipali din Focșani au votat execuția bugetară a orașului pe semestrul I iar situația investițiilor nu este deloc roză, așa cum poate vedea oricare dintre noi. Administrația locală nu pare să facă eforturi concrete pentru a finaliza șantierele care străbat orașul, în condițiile în care până la finalul anului municipalitatea are de cheltuit 270 de milioane de lei ca să nu piardă fondurile europene. Din nefericire, socoteala primarului a rămas iarăși pe-afară, la cheremul ciorilor, întrucât din cele 167 de milioane pe care estimase că le va cheltui până la mijlocul anului, au fost cheltuite cam 33 de milioane de lei, adică o nimica toată. Dacă pierdem și finanțările europene, bine-am face să construim un oraș nou, că în ăsta de acum nu se va mai putea locui sub nicio formă. Prost stă primăria și la accesarea fondurilor prin Programul Național de Redresare și Reziliență, de unde s-au accesat 150.000 de lei din 35 de milioane. Și uite-așa, șontâc – șontâc, primarul se îndreaptă către alegerile din 2024, de unde speră să mai iasă cu un mandat. De altfel, consilierul liberal Victor Dumitru a atras din nou atenția aspura modului în care primarul gestionează investițiile privind modernizarea orașului. Personal, nu pot să-mi explic această lentoare în derularea investițiilor, dar ceea ce vedem cu toții pe șantierele din oraș e mai mult decât concludent. Mai sunt în joc aproape 240 de milioane de lei, adică 48 de milioane de euro și aștept ca primarul Misăilă să-și asume răspunderea pentru fiecare euro necheltuit. Prost stăm și la folosirea banilor din PNRR, Focșaniul accesând până acum doar 1% din estimarea pentru acest an. Concret, din cei aproape 35 de milioane de lei care ar fi trebuit să ajungă în conturile municipalității (pentru semestrul I promisiunea a fost de 15,4 milioane de lei), bani gratis, s-a accesat doar modica sumă de 154.000 de lei, lucru rușinos, dar caracteristic unui primar care spunea acum doi ani despre PNRR că este o gogoașă umflată care se va dezumfla. În ce privește finanțările care vin prin PNDL, aceeași situație: din cei 47,6 milioane de lei estimați a fi cheltuiți anul acesta pe lucrări de investiții, performanța edilului șef a însemnat doar un milion de lei”, a precizat consilierul Victor Dumitru.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Horoscopul zilei de 17 septembrie 2026

♈ Berbec O zi dinamică, în care inițiativa ta poate deschide o ușă importantă. La...

ARTICOLE POPULARE

Familie din Mărășești, rămasă fără casă după un incendiu: „Chiar și un singur bolțar rămas de la o lucrare poate ajuta!”

O familie din Mărășești are nevoie de ajutor pentru a-și reconstrui locuința distrusă într-un...

Fiica lui Marian Oprișan s-a căsătorit la Focșani. Mesaj emoționant transmis de fostul lider PSD

Zi importantă în familia fostului lider PSD Vrancea Marian Oprișan. Fiica acestuia, Mădălina, s-a...

Cătălin Văraru este noul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Vrancea

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Vrancea are...