Depunerea jurământului de învestitură pentru mandatul 2024 – 2028 s-a încheiat la primăriile din Vrancea conduse de edili liberali. În cursul zilei de joi (24 octombrie), în comunele Gura Caliței, Răstoaca și Soveja au avut loc festivitățile speciale care sunt organizate cu prilejul amintit.
Alături de primarii și consilierii liberali care au trecut prin protocolul oficial obligatoriu în asemenea situații, s-au aflat președintele PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru, candidat la Camera Deputaților (poziția nr. 1), subprefecții Claudia Serafimciuc și Gheorghiță Berbece, consilierii județeni Adrian Crețu (candidat la Camera Deputaților, poziția nr. 2) și Daniel Palade.
Astfel, delegația liberală prezentă la evenimentul de la Gura Caliței i-a urat succes și i-a transmis primarului Gică Grosu că va avea parte de o susținere fermă în ceea ce privește implementarea proiectelor dedicate comunității. De altfel, la Gura Caliței, administrația județeană liberală a contribuit în perioada 2020 – 2024 la rezolvarea multor probleme.
„La Gura Caliței festivitatea de constituire a Consiliului Local a fost plină de emoții, atât pentru domnul primar și pentru consilierii locali dar și pentru noi invitații. Ne-am întâlnit cu oameni dragi, chiar pasionali, prieteni și persoane minunate pe care am avut ocazia să le revăd și să le transmit cele mai frumoase gânduri.
Administrația publică locală a făcut multe proiecte în localitate, a răspuns întotdeauna la problemele oamenilor, rămâne însă problema drumului județean, în care s-au investit în ultimii ani peste 30 de milioane în ziduri de sprijin și stabilizarea drumului, urmând asfaltarea așteptată de toată lumea.
Rămân alături de dumneavoastră și împreună cu domnul primar vom face tot ce este necesar pentru a rezolva aceasta problema delicată și necesară pentru localitate”, a fost mesajul președintelui PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru.
Delegația liberală s-a deplasat în comuna Răstoaca, acolo unde a participat la învestitura primarului David Chiriță și la depunerea jurământului consilierilor locali. Aici, președintele PNL Vrancea a ținut să amintească despre ritmul susținut în care s-au desfășurat investițiile și de progresul făcut de localitate în cele două mandate ale primarului Chiriță.
„Comuna Răstoaca are unul din cei mai destoinici primari din județul Vrancea! David Chiriță, colegul meu primar liberal a schimbat fața localității prin zecile de investiții în numai două mandate. Are toate străzile asfaltate, sistem de alimentare cu apă, canalizare, iar acum urmează derularea proiectului de alimentare cu gaze!
Comuna a devenit una frumoasă, atractivă și cochetă, ajungând atractivă pentru familii tinere care doresc să se stabilească aici. Nu doar pentru că-l cunosc și îmi este un coleg drag, dar mai ales pentru ce spun cetățenii despre el, David Chiriță este un model de urmat în administrația publica locală și sunt convins că în mandatul pe care l-a preluat astăzi va face lucruri și mai mărețe”, a fost mesajul transmis de președintele PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru.
Ultima vizită a fost în comuna condusă de unul dintre cei mai tineri primari din Vrancea, Ionuț Filimon. La Soveja, lucrurile s-au schimbat mult în bine de când administrația a fost preluată de Ionuț Filimon, un om implicat în rezolvarea problemelor comunității montane. Au fost derulate proiecte pe care oamenii le așteptau de mult, cum ar fi alimentarea cu apă, modernizarea infrastructurii rutiere și a clădirilor publice.
„Ionuț a cumpărat bilet și acum încearcă toate combinațiile posibile pentru a reuși. Fără nici o emoție vă spun că va reuși, așa cum îl cunosc va găsi drumul spre succes iar eu ii sunt alături. Întreaga zonă se va dezvolta în următorii ani, iar primarii de la Tulnici și Vizantea-Livezi alături de Soveja vă vor uimi.
Le sunt alături, avem mult de treabă, dar lucrurile sunt clare, eu sunt foarte optimist. Odată cu inaugurarea Stațiunii Vizantea-Livezi, vom porni toate motoarele dezvoltării zonei montane iar aceste localități vor deveni puncte de maxima atracție și interes. Mult succes în noul mandat Ionuț, ție și întregii echipe, Dumnezeu să vă ajute în îndeplinirea obiectivelor pe care vi le-ați propus!”, a transmis președintele PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru.
„Astăzi este despre noi, despre Soveja, despre ce vom lăsa în urma noastră pentru că proiectele sunt implementate de oameni, iar cel mai important proiect este chiar omul. Vom rămâne aceeași administrație deschisă către cetățean, deschisă la noi oportunități de dezvoltare și cât se poate de transparentă.
Le mulțumesc tuturor celor care pe 9 iunie ne-au acordat încredere, mie și echipei mele. Vă mulțumim, oameni dragi, pentru că împărtășim aceleași valori, aceeași gândire și viziune. Soveja continuă drumul spre dezvoltare, chiar dacă acesta se va face pas cu pas. Trebuie să avem încredere și răbdare pentru că lucrurile bune se fac cu chibzuință”, a spus și primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon.