Primarul Cristi Misăilă, atac la administrația județeană: „Acolo se fac angajări pe capete, acolo domnul președinte achiziționează activități care nu sunt necesare”

1
907

Primarul Cristi Misăilă a lansat un nou atac către administrația județeană. După ce ședința Consiliului Local a fost suspendată din lipsă de cvorum, edilul din Focșani a ținut să vorbească despre salariile din administrația locală pe care acesta o conduce. Luni, Jurnal de Vrancea a publicat un material cu salariile pe care le ridică, lună de lună, angajații din Primăria Focșani. Cel mai mare salariu din instituție este al administratorului public, respectiv 20.800 de lei brut, în timp ce primarul este remunerat cu suma brută de 18.720 de lei, iar viceprimarii câte 16.660 de lei brut fiecare. Primarul Misăilă consideră că aceste sume nu sunt mari și spune că sunt stabilite conform legii. „Îi rog pe toți focșănenii să nu mai plece urechea la acele minciuni sfruntate lansate cu obediență de unii consilieri PNL-USR-PLUS cum că salariile din Primăria Focșani sunt nesimțit de mari. Sunt salarii stabilite conform legii”, a spus Cristi Misăilă. Primarul a făcut comparație cu salariile primite în administrația județeană. Uitându-se peste gard, Misăilă a constata că angajații din Consiliul Județean Vrancea primesc, în medie, cu cel puțin 1.000 de lei mai mult. Mai mult decât atât, Cristi Misăilă a mai spus că banii de salarii nu întârzie așa cum se întâmplă la primărie și că președintele CJ Vrancea își permite să achiziționeze servicii care nu sunt necesare. „Dacă ne uităm la vecinii noștri din Consiliul Județean o să constatăm că media salariilor este cu cel puțin 1.000 de lei mai mare decât salariile din Primăria Municipiului Focșani. Acolo sunt bani și pentru fonduri de salarii, acolo se fac și angajări pe capete, acolo domnul președinte achiziționează tot felul de activități care nu sunt atât de ultra necesare. Într-o parte se poate, iar la Primăria Municipiului Focșani nu se poate!”, a mai spus primarul Cristi Misăilă.

Loading...

1 COMENTARIU

  1. În administrația președintelui SUA salariile sunt si mai mari, poate ar trebui să ne aliniem la acele salarii. Un principiu de bază al capitalismului este că un angajat primește o cotă din profitul pe care îl produce. Nu am observat o creștere economică în Focșani care să justifice salariile din Primărie. Dacă legea prevede ca angajații Primăriei să aibă salarii de nababi în timp ce cetățenii mor de foame înseamnă că legea trebuie schimbată . Cu scuzele de rigoare explicațiile domnului primar sunt aberații. Mai bine tăcea, asta e o dispută din care nu poate decât pierde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.