Primarul din Soveja a acordat diploma de „cetățean de nădejde” primarului, viceprimarului și Serviciului de Pompieri din Câmpuri, pentru ajutorul dat la stingerea incendiului din weekend

0
415

Primarul, viceprimarul, precum și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Câmpuri au fost recompensați pentru ajutorul dat sâmbătă, când o locuință din Soveja a luat foc. Cu atât mai mult cu cât în timpul intervenției, doi servanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Câmpuri au avut nevoie de îngrijiri medicale, dat fiind că unul prezenta arsuri la membrul inferior, iar celălalt o plagă înțepată membru superior. Azi, Ionuț Filimon, primarul Sovejei, le-a înmânat tuturor diploma „cetățean de nădejde”. „Faptele ne definesc, iar timpul ne demonstrează cine suntem cu adevărat. În această dimineață, am înmânat pentru prima dată diploma “cetățean de nădejde”, colegului meu, primarul comunei Câmpuri, Ion Vlad, viceprimarului, Iulian Pogan, și Serviciului de Pompieri Câmpuri, care în ziua de 21 noiembrie au sprijinit echipele de pompieri și de sovejeni la stingerea incendiului de la pensiunea Colț de rai. Este un mod de a mulțumi și recunoaște meritele acestor oameni, un mod de a prețui faptele acestora. În numele comunității sovejene, vă mulțumim pentru gestul de omenie și curaj de care ați dat dovadă!
Mă înclin în fața dumneavoastră!”, a transmis primarul din Soveja.

Intervenția pentru stingerea incendiului de sâmbătă a fost una dificilă, dat fiind că a fost vorba despre o suprafață mare, construcția fiind formată din 3 corpuri de clădire P+1 și anexe, totul pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați. Inițial, la fața locului s-au deplasat șase autospeciale cu 5 ASAS și o ambulanță SMURD, iar ulterior toți cei care au putut da o mână de ajutor au intervenit pentru a stinge flăcările, care amenințau să se extindă la locuințele din jur. În pensiune se aflau în total 13 persoane, care au reușit să iasă la timp, imediat după izbucnirea incendiului. Primăria Soveja le-a oferit acestora sprijin și le-a dat ceai cald, precum și ceva de mâncare. Vila a ars ca o torță, fiind mistuită cu totul, însă din fericire nimeni nu a fost rănit grav. Proprietarului vilei i-a fost acordat primul ajutor deoarece suferise lovituri la coaste, iar alte două persoane, membrii ai familiei acestuia, au avut atacuri de panică, văzând cum totul se transforma în cenușă și scrum. Dată fiind situația, mai ales că de-a lungul timpului în Soveja au mai fost astfel de evenimente nefericite, primarul Ionut Filimon a început de astăzi verificări în comună. „Alături de colegii de la Serviciul Voluntari pentru Situații de Urgență (SVSU), vom merge din casă în casă pentru a superviza instalațiile de încălzire, fie sobe sau centrale. În ce privește acest aspect, vom fi foarte tranșanți. Pe această cale, rog pe toți cei care au unități de cazare pe raza localității Soveja să se pună în regulă. Astăzi puteau muri oameni, astăzi puteam să avem o comună în flăcări, așa cum a mai fost… Prevenția și informarea corectă a cetățenilor face ca astfel de evenimente să nu se mai repete”, transmitea primarul sâmbătă.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.