Primarul Misăilă îi îndeamnă pe focșăneni să-și lase vineri mașinile acasă pentru a celebra „Vinerea Verde”

0
154

Primarul Cristi Valentin Misăilă invită focșănenii ca în ziua de vineri, 8 aprilie 2022, să fie parte a campaniei ’’Vinerea Verde’’, o inițiativă menită să reducă poluarea cauzată de transportul cu mașinile personale în marile orașe. Vinerea Verde este o invitaţie la mișcare pentru toți focșănenii, astfel încât să renunţe în ziua de vineri la deplasarea cu maşina personală şi să aleagă mijloace mai puţin poluante, poate chiar cu amprentă zero de carbon (mijloace de transport nepoluante însemnând trotinetă, mersul pe jos sau cele care sunt la îndemâna tuturor, mijloacele de transport în comun). Tocmai de aceea, pentru ziua de mâine, Primarul Misăilă îi provoacă pe focșăneni să își lase mașinile acasă și în schimb să facă mișcare, măcar până la serviciu! “Este de datoria noastră să protejăm mediul, dar și să investim în sănătatea noastră, cel mai de preț dar lăsat nouă de Dumnezeu! Fie mergând pe bicicletă, fie pe jos, putem atinge cele două obiective în același timp! Protejăm mediul și investim în sănătate, mai ales după o iarnă așa lungă în care mulți dintre noi am evitat să mai facem mișcare!” a declarat Primarul Municipiului Focșani.
Edilul face un apel la angajații din cadrul Primăriei Municipiului Focșani și din instituțiile din subordine să fie un exemplu în acest sens pentru toți ceilalți focșăneni! Totodată, Primarul Misăilă îi invită pe toți focșănenii care doresc să planteze, împreună cu angajații municipalității, cireși japonezi în Grădina Publică, vineri 8 aprilie 2022, începând cu ora 9.00! În vinerea verde, mașina stă acasă! (comunicat Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani)

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.