Primarul Misăilă minte sau nu cunoaște legea? Ce îi transmite prefectul de Vrancea, Gheorghiță Berbece

0
255

Instituția Prefectului Județului Vrancea a luat poziție fermă față de intoxicările la care s-a dedat în ultima vreme primarul PSD Cristi Misăilă. Pentru că a fost nevoit să intre în izolare la domiciliu, infectat fiind cu noul coronavirus, edilul a ținut cu orice preț să trâmbițeze, așezat confortabil pe canapeaua din sufragerie, că Partidul Național Liberal încearcă să blocheze activitatea instituției: „Primăria Focșani va fi în situația de a NU putea elibera niciun fel de acte administrative către cetățeni”, vehiculează Cristi Misăilă, ars la lingurică de faptul că nu-și poate undui ființa la ședințele de consiliu local. Oricum ar fi, poziția prefectului Gheorghiță Berbece nu face decât să clarifice care este de fapt procedura legală în condiția în care primarul și cei doi viceprimari nu-și pot exercita atribuțiile din diferite motive. „Îi reamintim domnului primar, sau îi aducem la cunoștință dacă nu știe acest aspect, că potrivit ORDONANŢEI DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Art.163  alin.(5), „în situaţia în care sunt suspendaţi din funcţie, în acelaşi timp, atât primarul, cât şi viceprimarul, precum şi în situaţiile de imposibilitate de exercitare de către aceştia a mandatului, consiliul local deleagă un consilier local care îndeplineşte atât atribuţiile primarului, cât şi pe cele ale viceprimarului, până la încetarea situaţiei respective, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor corespunzătoare funcţiei de primar. Pe perioada exercitării atribuţiilor de primar, precum şi de viceprimar, consilierul local beneficiază de o unică indemnizaţie lunară egală cu cea a funcţiei de primar”. În baza acestui text de lege, Consiliul local avea posibilitatea la data  de 27.10.2020 să desemneze în cadrul unei ședințe extraordinare convocată de îndată un consilier local, care să substituie primarul aflat în izolare până pe data de 30.10.2020, cât și pe viceprimarii Mersoiu și Iorga, a căror mandate au încetat de drept după cea de a doua ședință de ceremonie. Mai mult, secretarul U.A.T. are în atribuții toate prerogativele legate de starea civilă, putând fi totodată și ordonator de credite, astfel încât nu vedem  de ce factorii de decizie din cadrul Primăriei Municipiului Focșani nu au dispus luarea acestor măsuri legale,  care să acopere cele 4 zile în care Primaria Focșani este lipsită de prezența primarului. Nu în ultimul rând, dispozițiile primarului Misăilă de  delegare de atribuții sunt în vigoare până la data de 01.11.2020, data limită la care acesta trebuie să depună jurământul, astfel că secretarul U.A.T. avea toate prerogativele de a-l substitui. Solicităm pe această cale domnului primar să se aplece mai mult asupra textului de lege și problemelor focșănenilor, asigurându-l, ca de fiecare dată, de tot sprijinul instituției noastre”, se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului Județului Vrancea. Mai clar de atât nici că se poate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.