Primarul Misăilă și bilanțul real pe cei patru ani de mandat. A uitat din ce a promis în 2016, dar vă spunem noi în 2020

0
391

În mod corect, mandatul primarului PSD Cristi Valentin Misăilă înceta în iunie anul acesta, moment în care ar fi tras linie promisiunilor făcute în 2016 și realizate în decursul celor patru ani. A venit pandemia de coronavirus, starea de urgență și alegerile au fost amânate cu mai bine de două luni, însă realitatea rămâne: în prima lună de vară a acestui an, Cristi Misăilă ar fi trebuit să își finalizeze proiectele scrise cu trudă pe o hârtiuță de campanie în 2016. De atunci și până în 2020 Focșaniul nu a fost și nu este bine. Avem însă o speranță: pe 27 septembrie, putem schimba totul la vot. „În Focșani și în Vrancea s-ar fi putut face atât de multe, dar din păcate nu s-a vrut sau, și mai grav, nu a existat capacitate! Mă uit cu plăcere la ceea ce au reușit colegii edili liberali în orașe ca Oradea, Timișoara, Cluj-Napoca sau Brașov și mă gândesc, așa cum o faceți și dumneavoastră, că nu trăim în două Românii, ci într-o singură țară. Acolo au înflorit comunitățile, la noi doar baronii și… eventual, mamele lor. Acolo oamenii s-au reîntors, la noi au continuat să plece în cele patru zări. Împreună cu Toma Cătălin La Consiliul Județean Vrancea și cu Liviu Macovei și echipa liberală de la municipiu, la Primăria și Consiliul Local Focșani, vreau să lucrăm pentru comunitate, pentru focșăneni și pentru vrânceni. Proiecte avem, este nevoie să ne oferiți votul și noi ne apucăm de treabă!”, este mesajul ministrului Ion Ștefan, candidatul PNL la Primăria Focșani.

Pentru cei care nu își mai amintesc, promisiunile din campania anului 2016 duceau municipiul reședință de județ pe culmile gloriei, dacă și doar dacă Misăilă și PSD obțineau vot majoritar. Ultima parte s-a împlinit, prima nu prea, pentru că planurile au rămas doar pe hârtie. Chiar imediat după câștigarea mandatului, Misăilă sublinia clar câteva direcții: „Principalul obiectiv va fi de a accesa cât mai multe fonduri europene. …deja avem câteva idei de proiecte și vrem să le punem cât mai repede în aplicare. În primul rând este nevoie de iluminat public la nivelul municipiului Focșani, anveloparea blocurilor, ceea ce am promis și în campania electorală. Ne dorim să facem o îmbunătățire a parcului auto, pe axa 4, pe care putem dezvolta integrat atât transportul public local cât și rutele pe care se desfășoară aceste trasee, în speță îmbunătățirea infrastructurii, ne referim la străzile pe care se realizează aceste trasee. Dorim să continuăm proiectul pe care l-a început domnul primar Bacinschi împreună cu Consiliul Județean, CNADNR, respectiv centura de ocolire prin nordul orașului, care face legătura între DN2 D și DN2 E 85. Este un proiect foarte important”, spunea primarul ales Misăilă. Ce avem în septembrie 2020? Iluminatul public nu este gata, anveloparea blocurilor nici atât, despre modernizarea transportului public pe fonduri europene nici nu poate fi vorba, abia ce s-a realizat un proiect. Cât despre centura din nordul orașului, nimeni nu a mai auzit nimic de patru ani.

În cazul în care există dubii privind veridicitatea existenței acestor promisiuni, ele rămân scrise negru pe alb. Ca o simplă remarcă, din prezentarea pe care și-o făcea Cristi Valentin Misăilă în campania din 2016 reiese că mare lucru nu s-a schimbat în viziune sau slogan. În această campanie a dispărut #, însă este reluată ideea „Focșani acasă”.

promisiuni misaila - Primarul Misăilă și bilanțul real pe cei patru ani de mandat. A uitat din ce a promis în 2016, dar vă spunem noi în 2020

  • Prima și prima grijă a lui Misăilă a fost să construiască o aripă nouă la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani. Probabil aripa promisă a zburat, dat fiind că nimeni nu a văzut-o în realitate. De fapt, primăria nu are nicio putere în privința spitalului, în condițiile în care acesta este în administrarea exclusivă a Ministerului Sănătății.
  • Dispensarele de cartier s-au minimalizat pe drumul celor patru ani de mandat și au ajuns un singur dispensar, în Sud, nici acela funcțional.
  • Reabilitare licee, școli și grădinițe – mult mai e până departe, multe la stadiul de promisiuni și după 4 ani și două luni de mandat.
  • Ateliere pentru tinerii care urmează cursurile școlilor profesionale – „s-au construit” în patru ani, ajungând la un număr total de ZERO.
  • Misăilă a avut grijă și „să relanseze” programul after-school, în acest moment situația fiind la fel de precară în această privință ca și în 2016, ba poate chiar și mai rău. În continuare părinții plătesc bani grei pentru a-și lăsa copiii în grija personalului calificat în timpul orelor de serviciu.
  • Tot din grijă pentru copii, Misăilă „a reînființat” în patru ani creșele de cartier. De fapt tot ce a putut să facă a fost să mențină deschise cele două creșe din oraș, pentru că altele nu avem nici acum.
  • În luna mai 2016 tânăra speranță a PSD pentru Primăria Focșani promitea schimbarea de mentalități și profesionalizarea Poliției Locale. Prima grijă a lui Misăilă în acest sens a fost să își pună ginerele prin alianță la cârma poliției locale. Cât despre profesionalismul polițiștilor locali, lăsăm focșănenii să comenteze.
  • În patru ani urma să avem sisteme stradale de supraveghere video îmbunătățite și ni se promitea că prin oraș nu vor mai fi câini comunitari. Niciuna dintre aceste promisiuni nu a fost însă realizată integral.
  • În pliatul care circula în 2016 pe Facebook se mai promiteau următoarele: reabilitarea și deschiderea Stadionului Tineretului, a Bazei Sportive Milcovul, realizarea de piste de biciclete, dotarea instituțiilor publice cu facilități de parcare a bicicletelor. Cum nu e greu să așterni câteva cuvinte pe o foaie, cele de mai sus au rămas în acest stadiu: vorbe goale și nicidecum puncte bifate.
  • Mai pe finalul pliantului apar totuși câteva promisiuni pe care Misăilă era cât pe ce să le termine dacă nu intervenea neprevăzutul și nu se terminau cei patru ani pe care focșănenii i i-au acordat pe încredere. Și pe vorbe goale, până la urmă. Din aceste puncte, abia în acest an s-a început efectiv reabilitarea Parcului Bălcescu, Piațeta Teatru, asfaltarea străzilor, primii pași în reabilitarea unor blocuri. În rest, Grădina de Vară din Parcul Bălcescu, Casa de Cultură și Sala Polivalentă nu au fost preluate pentru „reabilitare” și nici nu vor fi, traficul e tot mai infernal în municipiul reședință de județ, locurile de parcare au fost acaparate complet de Parking și nu sunt în beneficiul focșănenilor, iar despre un nou ANL am văzut ceva desene acum un an, doi.

Pe scurt, Cristi Valentin Misăilă promitea grijă față de infrastructură, sport, siguranță, educație și sănătate. În realitatea noastră, a focșănenilor, primarul PSD ne-a demonstrat cât… a putut. (Material realizat SC Media Factory Concept SRL, la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar: 21200012)

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.