Primele reacții la “boacăna” comisă de Aurel Bâcu

0
389
Aurel Bicu - Primele reacții la "boacăna" comisă de Aurel Bâcu
Aurel Bâcu – consilier municipal UNPR

Printr-un comunicat de presă transmis presei, copreședintele TNL Vrancea, Ionuț Filimon, îi cere public demisia consilierului municipal, Aurel Bâcu, care în seara zilei de marți a fost depistat de polițiști în stare de ebrietate. Ionuț Filimon trage un semnal de alarmă asupra gravității faptei comise de consilierul UNPR, care ar trebui să fie un exemplu pentru comunitatea pe care acesta o reprezintă.

“Consilierul local UNPR, Aurel Bîcu, fost cadru militar şi actual consilier local a reuşit performanţa de a fi prins la volan după ce consumase alcool. Nu este nici primul şi clar, nu va fi nici ultimul şofer care urcă la volan după ce a tras serios la măsea. Problema cu domnul Bicu este aceea că ocupă scaunul de consilier local şi cel de Preşedinte al Comisiei de Tineret şi Sport din cadrul Consiliului Local Focşani. Într-o comunitate normală asta înseamnă să fii un exemplu pentru toţi membrii comunităţii, în special pentru cei tineri care au nevoie de îndrumare” se arată în comunicatul de presă.

În comunicatul de presă se face referire și la faptul că, Aurel Bâcu, a devenit un client fidel al cârciumelor din oraș și îl cataloghează pe acesta ca fiind “un accident politic”.

“Poate fi eventual vedeta unui film – Furios şi beat… mai ales că dumnealui se dă mare critic în şedinţele de Consiliu. Este incredibil cum un consilier local şi fost cadru militar a devenit un client fidel al cârciumelor din oraș şi profită de poziţia pe care o ocupă în administraţia locală ca să se facă auzit. Oare noi tinerii focşăneni ce putem învăţa de la dumneavoastră? Sunteti un “accident” politic, pe care noi, truditorii care plătim taxe şi impozite, suntem obligaţi să vă suportăm. Mai mult am ajuns să vă plătim deplasările în ţări străine pe care cei mai mulţi dintre noi le vedem doar la televizor. Ca să fie tacâmul complet mai adăugăm şi remuneraţia de consilier local şi tot ce mai încasaţi dvs. ca ales local. Ocupaţi acel loc de consilier local, din punctul meu de vedere, printr-un accident nefericit pentru focşăneni şi fără nici un rezultat pe plan local”.

masina aurel bacu 1024x768 - Primele reacții la "boacăna" comisă de Aurel Bâcu
Mașina consilierului Aurel Bâcu

Reamintim faptul că în seara zilei de marți, consilierul municipal UNPR, Aurel Bâcu a fost ”săltat” de polițiștii de la rutieră după ce a fost prins la volanul autoturismului personal în stare de ebrietate. Bâcu a fost oprit în trafic pe strada Maior Gh. Pastia la un control de rutină al polițiștilor. După minute bune de negocieri cu oamenii legii, consilierul focșănean a fost convins să fie condus la Spitalul Militar din Focșani pentru recoltarea de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ajuns în incinta Secției de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Militar, Bâcu a fost întrebat de medicul care s-a ocupat de recoltare dacă a consumat băuturi alcoolice. Fără nici o urmă de ezitare consilierul UNPR a recunoscut că a consumat licori bahice în ultimele 4-5 ore. Alcoolemia depistată în urma controlului a fost de 0,51 mg/l în aerul expirat.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here