Printre problemele întâmpinate de ISU Vrancea în 2021: fonduri insuficiente și lipsa unei baze sportive pentru pregătirea pompierilor!

0
169

Chiar dacă ISU Vrancea și-a îndeplinit misiunile specifice, intervenind la aproape 7.800 de evenimente, instituția s-a confruntat pe parcursul anului trecut cu o serie de probleme care însă nu i-a afectat capacitatea de reacție. Potrivit unui raport al ISU, în anul 2021 unitatea a dus lipsa unor spații în concordanță cu numărul de personal și volumul activităților desfășurate, în sensul că mai multe compartimente au fost nevoite să-și desfășoare activitatea în aceleași spații. O altă problemă întâmpinată de ISU Vrancea a fost legată de o parte a tehnicii de intervenție, uzată fizic și moral, care necesită a fi înlocuită cu una nouă, precum insuficiența fondurilor alocate pentru nevoile instituției. Conform raportului amintit, printre alte disfuncționalități se mai numără lipsa unui medic de medicina muncii care să deservească unitățile Ministerului de Interne din județ și a unui sistem centralizat de acționare a sirenelor. Nu în ultimul rând, o problemă a fost și lipsa unei baze sportive în care pompierii militari să se poată pregăti după toate standardele pentru misiunile de intervenție și în care să fie evaluat personalul operativ.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.