Formarea profesională este punctul nostru forte, iar pentru formarea unui adult de succes trebuie întâi de toate să sprijinim dezvoltarea armonioasă a copilului!

Astăzi, în prag de sărbătoare, ne-a fost solicitat ajutorul pentru a pune din nou zâmbetul pe chipul a cinci copilași și pentru a le oferi bucuria sărbătorilor ce bat la ușă. Așadar, oamenii din spatele echipei PROFESIONAL NEW CONSULT n-au stat pe gânduri și au răspuns încă o dată “PREZENT”, de data aceasta unei mame ce își crește singură cei 5 copii, astfel că am reușit să susținem acești copii să mai facă un pas în față, spre viitorul pe care și-l doresc!  Chiar dacă ești persoană fizică sau deții o societate comercială, un simplu gest poate să schimbe viața  celor mai puțin norocoși. Susține cauzele în care crezi și ajută societatea să se schimbe în bine! Atunci când vrei ca lumea să devină un loc mai bun, atunci când iți pasă de cel de lângă tine, cel mai important este să ai inițiativa care să susțină acest parcurs și să oferi puțin cate puțin. PROFESIONAL NEW CONSULT, mereu în favoarea ta! Întreaga echipă vă urează, sărbători binecuvântate și un an prosper!

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.