Profesorii sunt invitaţi în premieră să participe la elaborarea curriculumului pentru disciplinele obligatorii din gimnaziu

0
252

Profesorii sunt invitaţi, pentru prima dată, să participe în grupurile de lucru pentru elaborarea curriculumului pentru disciplinele sau domeniile de studiu obligatorii din învăţământul gimnazial, înscrierile având loc în perioada 6 aprilie – 4 mai, anunţă Ministerul Educaţiei.

 Grupurile de lucru corespunzătoare disciplinelor ori domeniilor de studiu vor fi formate din câte 15 cadre didactice de specialitate din învăţământul preuniversitar care deţin minimum gradul didactic II şi din cadre didactice de specialitate din învăţământul universitar.

Criteriile de selecţie utilizate sunt portofoliul profesional al candidatului şi proiectul inovativ de programă şcolară pentru un curs obligatoriu la nivelul disciplinei/curs, realizat schematic, pentru un singur an de studiu. În analiza candidaturii, cele două criterii vor avea o pondere de 50%-50%.

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, împreună cu secretarul de stat Monica Anisie şi directorul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, Ciprian Fartuşnic, au prezentat marţi  planul-cadru pentru învăţământul gimnazial, aplicabil începând cu anul şcolar 2017- 2018.

Planul-cadru pentru clasele V-VIII este însoţit de un profil solid al absolventului, elaborat în parteneriat cu specialişti în educaţie şi axat pe obiective clare, la final de ciclu, pe cele 8 competenţe-cheie: comunicare, matematică, ştiinţe şi tehnologii, competenţe digitale, a învăţa să înveţi, competenţe sociale şi civice, antreprenoriale şi competenţe de exprimare culturală.

Un principiu important care stă la baza planului-cadru este acela de a oferi timp profesorului pentru inovare şi creativitate la clasă, însoţit de resurse educaţionale deschise. Astfel, 75% din timpul de la clasă va fi dedicat procesului de predare şi evaluare, restul de 25% fiind la dispoziţia profesorului pentru recuperare, activităţi remediale sau de consolidare, în funcţie de nevoile constatate în munca la clasă.

Alte noutăţi asociate planului-cadru pentru învăţământul gimnazial vizează reechilibrarea ponderii diferitelor ariilor curriculare, introducerea unei noi discipline (Informatică şi TIC) şi creşterea ponderii Curriculumului la decizia şcolii (CDS): între 1-3 ore în clasele V-VII şi între 1-4 ore în clasa a VIII-a. De asemenea, se asigură studierea sistematică a „noilor educaţii” în toţi anii de gimnaziu, în cadrul disciplinei Educaţie socială: Gândire critică şi drepturile copilului, Toleranţă şi educaţie interculturală, Educaţie juridică şi cetăţenie democratică, Educaţie economico-financiară şi antreprenoriat.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.