Îndrăznește să fii informat!

joi, 6 februarie 2025

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_imgspot_img
    AcasăActualitateProfesorul Mihai Teodor a fost distins de Consiliul Local Focșani cu titlul de cetățean de onoare!

    Profesorul Mihai Teodor a fost distins de Consiliul Local Focșani cu titlul de cetățean de onoare!

    Profesorul de matematică Mihai Teodor, cadru didactic al Colegiului Național „Al. I. Cuza” din Focșani, a fost distins cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Focșani în cadrul ședinței ordinare a consiliului local de astăzi, 29 septembrie. Cu excepția consilierului Mirela Stroie (USR), care a obiectat asupra proiectului de hotărâre, ceilalți aleși locali (inclusiv primarul Cristi Misăilă) au avut doar cuvinte de laudă la adresa dascălului Mihai Teodoru, așa încât acordarea titlului de cetățean de onoare a fost adoptată fără probleme. În urmă cu doi ani, profesorul de Matematică de la Colegiul „Al. I. Cuza” a făcut o descoperire care i-a adus celebritatea în mediul științelor exacte. Cadrul didactic este autorul „sumei produselor tuturor numerelor până la un număr dat”, o formulă de calcul care a fost publicată la începutul acestui an într-o enciclopedie internațională online – „THE ON-LINE ENCYCLOPEDIA OF INTEGER SEQUENCES (QEIS)”. „E vorba de descoperirea sumei produselor tuturor numerelor până la un număr dat. Lucrul acesta era foarte cunoscut şi nu este deloc greu de demonstrat cu ajutorul unui calculator pentru un „n” concret. În schimb, pentru orice valoare a lui „n”, informaticianul nu mai poate să rezolve această problemă şi revine matematicianului această problemă. Matematicianul poate să o facă numai dacă descoperă care este formula şi ulterior să o demonstreze. Ori lucrul acesta nu fusese încă descoperit”, a declarat în luna iunie, pentru Agerpres, profesorul Mihai Teodor. Acesta a mărturisit că parcursul publicării formulei de calcul în QEIS nu a fost chiar unul simplu, fiind necesar ca aceasta să apară mai întâi într-o revistă de specialitate din România, lucru care s-a întâmplat în februarie 2022, atunci când formula a fost publicată în Gazeta Matematică. Chiar și așa, americanii i-au transmis profesorului focșănean că formula se va afla timp de două luni în atenția tuturor oamenilor de pe planetă pentru a se verifica dacă a mai venit cineva cu o idee asemănătoare. După tot acest „travaliu”, specialiștii au admis că formula descoperită de matematicianul vrâncean este absolut originală, drept pentru care, pe 5 iunie, a fost introdusă în enciclopedia americană.

    spot_imgspot_img
    HAI PROMOHAI PROMO

    ARTICOLE SIMILARE

    Deputatul PNL Dragoș Ciobotaru: „Cheia bugetului din acest an sunt investițiile”

    Într-o postare pe pagina sa de socializare, deputatul și președintele PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru,...

    Mașina unui tânăr, atacată cu bâte și răngi la un semafor. Cine sunt agresorii

    Mai mulți indivizi s-au năpustit, marți seara, cu bâte și răngi asupra mașinii unui...

    Salariul de bază minim brut pe ţară, actualizat în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii

    Guvernul a stabilit, joi, prin hotărâre, că salariul de bază minim brut pe ţară,...

    VIDEO Progres semnificativ pe A7 Focșani-Bacău: lotul 2 a ajuns la un stadiu fizic de 42%

    Lucrările la Autostrada Focșani-Bacău (A7) continuă între-un ritm susținut, Lotul 2 ajungând la un...

    ARTICOLE POPULARE

    Pietonul lovit mortal de mașină la Buzău este Vlad Ciușleanu, fostul patron al clubului Javu din Focșani

    Potrivit ultimelor informații, pietonul de 40 de ani care și-a pierdut viața aseară la...

    Lecții de viață. O tânără protejată din sistemul DGASPC Vrancea a absolvit Facultatea de Istorie cu 9.90

    Monica a reușit să publice într-o colecție de lucrări academice Monica Baniță, o tânără remarcabilă...

    Bărbat accidentat mortal de un tren InterRegio

    Un bărbat în vârstă de 50 ani a fost accidentat mortal, luni, de trenul...
    × Trimite știrea ta!