Profesorul de matematică Mihai Teodor va fi distins cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Focșani. La mapa ședinței ordinare a Consiliului Local Focșani din data de 29 septembrie 2022 a fost depus un proiect prin care profesorului Mihai Teodor i se va conferi titlul de Cetățean de Onoare al Focșaniului. Conform documentului, profesorul focșănean a contribuit la o bună imagine a Municipiului Focșani pe plan național și internațional. În urmă cu doi ani, profesorul de Matematică de la Colegiul „Al. I. Cuza” a făcut o descoperire care i-a adus celebritatea în mediul științelor exacte. Cadrul didactic este autorul „sumei produselor tuturor numerelor până la un număr dat”, o formulă de calcul care a fost publicată la începutul acestui an într-o enciclopedie internațională online – „THE ON-LINE ENCYCLOPEDIA OF INTEGER SEQUENCES (QEIS)”. „E vorba de descoperirea sumei produselor tuturor numerelor până la un număr dat. Lucrul acesta era foarte cunoscut şi nu este deloc greu de demonstrat cu ajutorul unui calculator pentru un „n” concret. În schimb, pentru orice valoare a lui „n”, informaticianul nu mai poate să rezolve această problemă şi revine matematicianului această problemă. Matematicianul poate să o facă numai dacă descoperă care este formula şi ulterior să o demonstreze. Ori lucrul acesta nu fusese încă descoperit”, a declarat în luna iunie, pentru Agerpres, profesorul Mihai Teodor. Acesta a mărturisit că parcursul publicării formulei de calcul în QEIS nu a fost chiar unul simplu, fiind necesar ca aceasta să apară mai întâi într-o revistă de specialitate din România, lucru care s-a întâmplat în februarie 2022, atunci când formula a fost publicată în Gazeta Matematică. Chiar și așa, americanii i-au transmis profesorului focșănean că formula se va afla timp de două luni în atenția tuturor oamenilor de pe planetă pentru a se verifica dacă a mai venit cineva cu o idee asemănătoare. După tot acest „travaliu”, specialiștii au admis că formula descoperită de matematicianul vrâncean este absolut originală, drept pentru care, pe 5 iunie, a fost introdusă în enciclopedia americană. Titlul de „Cetățean de Onoare” al Municipiului Focșani, reprezintă cea mai înaltă distincție ce poate fi conferită unei persoane de către Consiliul Local. Acest titlu este acordat personalităților consacrate ale vieții publice, cultural artistice, științifice, economice, sportive, care au contribuit în mod deosebit la dezvoltarea orașului sau care au dobândit o recunoaștere notorie a activității lor pe plan național sau internațional, persoanelor care prin sacrificiul lor, au salvat viețile și bunurile concetățenilor lor. Astfel, profesorul Mihai Teodor se alătură celor 43 de nume cărora le-a fost conferit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Focșani de-a lungul timpului.