PROIECT: Mai multă marfă autohtonă în magazinele din România

0
266

Senatul a adoptat o propunere legislativă care instituie obligaţia comercianţilor persoane juridice să achiziţioneze produsele din categoriile carne, legume şi fructe în proporţie de cel puţin 51% corespunzător fiecărei categorii, din lanţul alimentar scurt, adică din producţie românească.

În lunile de iarnă, din decembrie şi până în februarie, prin excepţie, legumele şi fructele din import ar putea să reprezinte maximum 70% din ofertă, pe fiecare categorie.

Iniţiativa legislativă votată în plenul Senatului mai prevede că nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei, în măsura în care nu sunt aplicabile prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996.

Potrivit raportului comisiei de specilaitate, modificarea legii privind comercializarea produselor alimentare ar putea conduce la întărirea competitivităţii pe piaţa de aprovizionare cu produse alimentare, la o creştere a competitivităţii fermierilor şi micilor producători agricoli, având ca urmare creşterea ofertei de produse proaspete şi minim procesare, cu implicaţii benefice asupra sănătăţii consumatorilor.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de senatorul PSD Ovidiu Donţu şi ar urma să ajungă şi în atenţia Camerei Deputaţilor, for decizional.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.