Proiectile din război descoperite la Mărășești și Viișoara în gospodăriile unor localnici

0
56

Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea a fost solicitată astăzi să intervină la Mărășești și Viișoara, Păunești, pentru a ridica câteva proiectile găsite de localnici în gospodăriile lor. În Mărășești fuseseră descoperite 2 proiectile explozive calibru 75 mm, iar în satul Viișoara un proiectil perforant calibru 85 mm, care au ieșit la iveală în urma unor lucrări efectuate de cetățeni în gospodăriile proprii. Muniția rămăsă neexplodată din cele două conflagrații mondiale fost preluată și transportată în condiții de siguranță, în vederea distrugerii, iar pompierii avertizează că orice descoperire de acest tip trebuie anunțată de urgență, deoarece muniția poate produce rănirea gravă sau chiar decesul celor implicați.

proiectil2 - Proiectile din război descoperite la Mărășești și Viișoara în gospodăriile unor localnici

ATENȚIE! DACĂ DESCOPERIȚI ELEMENTE DE MUNIȚII SAU ALTE OBIECTE CARE VI SE PAR SUSPECTE, ACȚIONAȚI ASTFEL:
– nu atingeți, nu loviți și nu mișcați muniția descoperită;
– nu demontați din curiozitate elementele componente ale muniției descoperite;
– nu introduceți în foc munițiile și nu faceți foc în apropierea lor;
– nu ridicați, nu transportați sau introduceți munițiile neexplodate în încăperi, locuințe sau grămezi de fier vechi;
– nu aruncați la fier vechi și nu predați la societățile colectoare munițiile;
– nu lăsați copiii să se joace cu asemenea muniții;

Supravegheați zona în care ați descoperit muniția până la sosirea echipei pirotehnice.

Când se execută lucrări și se depistează, cu ocazia săpăturilor, muniții neexplodate, se sistează imediat lucrările, se îndepărtează întregul personal din zona periculoasă și se anunță structurile abilitate de intervenție.

NEUTRALIZAREA ȘI DISTRUGEREA MUNIȚIILOR SE EXECUTĂ NUMAI DE CĂTRE SUBUNITĂȚILE PIROTEHNICE CARE AU PREGĂTIREA ȘI DOTAREA CU APARATURĂ SPECIALĂ PENTRU ACEASTĂ MISIUNE PERICULOASĂ”, sfătuiesc pompierii vrânceni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here