AcasăSocialProiectul Erasmus+ de la Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau" a ajuns la final

Proiectul Erasmus+ de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” a ajuns la final

Proiectul realizat cu sprijinul Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus+ de Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani a ajuns la final. Unitatea de învățământ a organizat la începutul acestei săptămâni conferința finală de informare şi diseminare a rezultatelor proiectului „Implică-mă şi voi învăța: o abordare multidimensională în prevenirea părăsirii timpurii a şcolii şi abandonului şcolar”, nr. referinţă: 2018-1-RO01-KA101-047467.

Proiectul realizat cu sprijinul Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus + Acțiunea Cheie 1 – Mobilități de formare a personalului din educația școlară, s-a derulat în perioada 1.09.2018 – 31.08.2020 și a avut ca scop dezvoltarea competențelor cadrelor didactice de elaborare și implementare a unui sistem integrat de măsuri de prevenire a părăsirii timpurii a școlii și intervenție specifică în cazul copiilor cu risc de abandon școlar.

Activitățile de formare internațională, la care au participat 8 cadre didactice din cadrul Colegiului Tehnic „ Edmond Nicolau” au fost:

  • ”Preventing early school dropout-a challenge for every teacher”, furnizat de Euroteach ITL INSTITUTE din Turcia (10-19.06.2019 – Paris, Franta),  obiectivul cursului a fost familiarizarea participanților cu conceptul de ”early school leaving ESL” și mecanismele de prevenire a abandonului școlar prin învățare;
  • ”School&family: a constructive relationship that contributes to the prevention of school dropout” furnizat de CCEMS din Portugalia (21-27.07.2019 – Leiria, Portugalia) – cursul a permis profesorilor participanți descoperirea de metode și strategii pentru eficientizarea comunicării cu părinții și dezvoltarea competențelor de soluționare a problemelor de comunicare personală și instituțională cu părinții;
  • ”Preventing early school leaving” furnizat de Skupina Primera din Slovenia (4-10.08.2019 – Ljubljana, Slovenia) a prilejuit familiarizarea profesorilor cu metodologia BASE-Building Authentic Self-Esteem (Construirea stimei de sine autentice) utilizată în școli din Slovenia pentru a combate eșecul în educație;
  • ”Creative teaching and learning methods for reducing early school leaving in a lifelong learning society” furnizat de Quarter Mediation din Olanda (13-19.10.2019 – Assen, Olanda) a oferit participanților posibilitatea de a experimenta noi metode de predare-învățare utilizate pentru a preveni părăsirea timpurie a școlii și pentru a motiva elevii să finalizeze învățământul obligatoriu.

” În cadrul proiectului  a fost organizat online, pe 28.05.2020, un workshop cu tema:  “Aplicarea metodelor inovative în educație ce contribuie la motivarea elevilor și care au ca efect reducerea absenteismului/abandonului școlar”. Cu această ocazie,  cei 8 profesori participanți la activitățile de formare internațională, au împărtășit colegilor, modul în care au aplicat la clasă noi metode de predare-învățare cu scop motivațional și de prevenire a abandonului școlar. O altă temă importantă, abordată în cadrul workshop-ului, a fost cea legată de parteneriatul  școală-familie-comunitate, parteneriat ce trebuie văzut ca o componentă esențială în organizarea școlii și a clasei de elevi. Echipa de proiect a  elaborat următoarele 3 instrumente de lucru pentru profesori: ghidul didactic „Motivaționarea învățării”, suportul de curs destinat cadrelor didactice ”Metode europene de predare – învațare. Programe de formare parentală” și  ghidul metodologic  ”Exemple de bune practici inovative  în motivarea învățării”. Aceste instrumente  și toate detaliile despre activitățile derulate  se pot accesa pe site-ul proiectului (detalii AICI) ”, a declarat, prof. Alexandru Mădălina, responsabilul de proiect.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Trei candidați pentru funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani

Actualul manager interimar al Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, Florin Monac, fostul...

ARTICOLE POPULARE

Familie din Mărășești, rămasă fără casă după un incendiu: „Chiar și un singur bolțar rămas de la o lucrare poate ajuta!”

O familie din Mărășești are nevoie de ajutor pentru a-și reconstrui locuința distrusă într-un...

Fiica lui Marian Oprișan s-a căsătorit la Focșani. Mesaj emoționant transmis de fostul lider PSD

Zi importantă în familia fostului lider PSD Vrancea Marian Oprișan. Fiica acestuia, Mădălina, s-a...

Cătălin Văraru este noul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Vrancea

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Vrancea are...