Promisiune de Paște: angajații Direcției de Dezvoltare vor duce lumină în cimitire

0
295

Primarul Focșaniului promite că cimitirele nu vor rămâne pustii de Înviere. Planul este ca angajații Direcției de Dezvoltare Servicii Publice să meargă să aprindă o lumânare la fiecare mormânt din cele două cimitire aflate în administrarea municipalității. Chiar dacă a subliniat că puteau fi găsite soluții pentru ca românii să poată participa în număr restrâns la slujbe, Cristi Misăilă recomandă tuturor să respecte ordonanțele militare și să aștepte la domicilii lumina adusă de voluntarii bisericilor.

M-am uitat peste tot, în toate ordonanțele militare, nu scrie nicăieri că aceste cimitire trebuie să fie închise. Da, trebuie să respectăm distanța socială, trebuie să respectăm tipul de declarație pe propria răspundere. Trebuie să înțelegem că trecem printr-o perioadă foarte grea. Noi – Primăria municipiului Focșani – avem în administrare Cimitirul Nordic și Cimitirul Sudic, și în noaptea de Înviere, pentru a veni în întâmpinarea dumneavoastră, pentru a nu fi nevoiți să mergeți în cimitir deoarece nu aveți temei legal, ne gândim să organizăm o activitate înainte și după Înviere, toți lucrătorii din cadrul Direcției de Dezvoltare care se ocupă de administrarea acestor cimitire să aprindă o lumânare la fiecare mormânt, astfel că și dumneavoastră să fiți cu inima împăcată.

Noi în fiecare an încasăm o taxă de administrare a fiecărui loc de veci și putem face din acea taxă o achiziție, pentru că nu este o sumă mare. Mă gândesc că asta ar fi trebuit de fapt… dacă se voia se putea găsi o soluție să se respecte distanța socială…. La hipermarketuri se respectă, oamenii așteaptă civilizați la rând, așa s-ar fi putut face și în noaptea de Înviere. Asta e opinia mea, nu îndemn să nu se respecte legea, toți trebuie să respectăm legea.

Dar existau variante ca în noaptea de Înviere măcar un reprezentant al familiei, care să aibă sub 65 de ani, pentru a nu-i expune pe cei de peste 65 de ani, putea merge în mod civilizat, ordonat, să se așeze în șir indian, la o distanță de un metru jumătate, doi metri, măcar la câteva biserici mari, care au spațiu generos. Mă gândesc la Biserica Sfântul Ioan, din Piața Unirii, mă gândesc la Catedrală, unde puteau trece prin fața ușii bisericii, nici măcar să intre în biserică, să ia Lumina Sfântă de la preot, și Pasca, și să meargă apoi acasă, la cei dragi, să preia această Lumină și să o ducă mai departe.

Ceea ce a propus Biserica Ortodoxă Română este iar un lucru foarte bun: dacă există voluntari, aceștia vor putea merge în fiecare scară de bloc să ducă Lumina Sfântă și Pască de la biserică. Vreau să fac un apel la toți cetățenii, este bine ca și la blocuri să respectăm aceeași distanță socială. Dacă a venit o persoană cu Lumina Sfântă nu trebuie să ne îngrămădim cu toții dintr-o dată să luăm lumină. Nu trebuie să transformăm într-o ceartă sau să deranjăm pe cineva în această noapte. De aceea cred că cel mai bine ar fi să lăsăm lucrurile așa cum le-au dorit conducătorii noștri, probabil așa cum le-a dorit Dumnezeu.

Probabil că aici este și … nu aș vrea să spun lucruri dure, dar poate fi și o pedeapsă, pentru că în ultima perioadă, mulți, foarte mulți tineri luau Lumina Sfântă și apoi se duceau direct în cluburi și baruri și petreceau până dimineața, în timp ce în Sfânta Biserică se săvârșea Sfânta Liturghie”, a opinat primarul Misăilă într-un material publicat de postul Atlas TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.