PSD Vrancea, amendat pentru discriminare: „Au ajuns străinii să ne conducă țara? Felicitări SRI”

0
174

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis că PSD Vrancea a greșit când, în noiembrie 2019, a distribuit pe Facebook o postare legată de numele unor persoane cunoscute din viața politică și nu numai. Se întâmpla în prag de alegeri prezidențiale, cu trimitere directă la dragostea pe care doar candidata PSD Viorica Dăncilă o putea avea pentru România. Postarea a fost distribuită în mediul virtual de mai mulți membri și simpatizanți PSD, însă între timp a fost ștearsă. Chiar și așa, CNCD a hotărât azi să amendeze PSD Vrancea cu 2.000 de lei.

Publicarea de către PSD, Organizația Vrancea: „Klaus, Siegfried, Kovesi, Orban, Hellvig, Clotilde, Kelemen, Tomac. Au ajuns străinii să ne conducă țara? Felicitări SRI.” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei față de PSD. Voturi în favoarea sancționării au fost unanime (8 voturi), iar pentru amendă 6-2 voturi”, a comunicat CNCD.

postare psd - PSD Vrancea, amendat pentru discriminare: „Au ajuns străinii să ne conducă țara? Felicitări SRI”

Amenzi și pentru Iohannis, Băsescu și Bădulescu

Ședința Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de astăzi a fost una extrem de încărcată. Dintr-un foc, membrii CNCD au decis amendarea și aplicarea de avertismente mai multor personalități din viața politică, inclusiv sancționarea președintelui Klaus Iohannis după declarațiile acestuia legate de Legea privind Autonomia Ținutului Secuiesc.

Afirmația domnului Klaus Werner Iohannis: „Jó napot kívánok, PSD! (Vă doresc o zi bună, PSD). Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de acestă pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor. Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o maajoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înțelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor. Este inadmisibil așa ceva și, până când sunt eu Preşedintele României, o astfel de lege nu va exista. Vă mulţumesc!” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 lei față de Klaus Werner Iohannis. Pentru constatare au votat 6 membri, iar pentru amendă 5.

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a întrunit în ședința de soluționare a petițiilor și a adoptat nu mai puțin de 18 hotărâri. În ceea ce îl privește pe Iohannis, CNCD a mai discutat un mesaj controversat:

Declarațiile publice ale Președintelui României și Guvernului României privind oferirea sprijinului doar pentru o anumită categorie de cetățeni pentru reintrarea în România nu reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi)”.

Pare că cifra doi e a președinților, dat fiind că și Traian Băsescu a fost analizat de CNCD în două cazuri distincte:

Declarația domnului Traian Băsescu: „cine are pensii speciale fură bani…..dorm cu pușca în pat și de asta trebuie să aibă pensii speciale, uitând să ne spună că marea lor contribuție la securitatea României a fost că erau la munci agricole înainte de Revoluție, strângeau porumb prin Insula Mare a Brăilei și deodată și-au dat seama că le trebuie pensii speciale”, intră în sfera libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Hotărâre adoptată cu 6-2 voturi”.

Nu la fel s-a considerat în cazul altui discurs:

Afirmația domnului Traian Băsescu: „Uite, cred că și aici, s-a dovedit o dată în plus că bunătatea și toleranța românilor până la urmă ajung să le aducă prejudicii, Pentru că, în mod artificial, i-am numit romi prin 1991 (..). Acuma tot ce vedeți aici să știți că se petrece și in străinătate, iar acolo se vorbește despre români. Această minoritate a făcut o imagine deplorabilă poporului român. Este timpul să o spunem și, până la urmă, să renunțăm și la această fantasmagorică denumire de romi. Ei sunt țigani. Asta este etnia despre care vorbim. Și așa trebuie să o numim! Grupările de țigani trebuie sa înțeleagă că nu pot fi tolerate cu modul lor de viață. Ori se înscriu în civilizația poporului român, ori, dacă nu, o să se ciocnească mereu de poliție și jandarmerie. România trebuie să rămână o țară în care instituțiile statului controlează tot teritoriul.

Or, ei, oricât ar amenința, trebuie să înțeleagă că nu va face nici Politia, nici Jandarmeria un pas înapoi si dacă vreodată va fi nevoie, nici Armata! Este bine să știm un lucru. Nu toți țiganii sunt de această categorie. Spre exemplu, țiganii căldărari, care știu meserie, cei cu pălăriile. care sunt respectabili, nu fură, își țin familiile, au creat sate ale lor, trăiesc la fel ca românii, sunt absolut respectabili!

Dar este și această categorie, care provine din rândul celor nomazi, care nu este capabilă de integrare, care a rămas tot cu staborul să se judece sau să-si tranșeze lucrurile intre ei, si nu prin procurori si judecători. Și care acum s-a retras acasă, pentru că s-a introdus izolarea în toată Europa. Și daca ar mai fi in Europa, ar fi pe străzi numai ei cu carabinierii, polițiștii si jandarmii,și nu le-ar plăcea, că le-ar aplica un tratament mai rău decât cel pe care-l primesc de la jandarmii noștri!” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 6.000 lei față de Traian Băsescu. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi)”.

CNCD a analizat și ieșirile publice ale altor persoane sau partide politice dar și decizii ale autorităților locale.

Afirmațiile domnului Liviu Nicolae Dragnea referitoare la protestatari antiguvernamentali („unelte jalnice ale acestor securiști”, „curățăm țara de mizeria împrăștiată de acești șobolani”, „erau patru șobolani care puneau tot felul de întrebări”), reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancțiunea avertismentului contravențional. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

Declarația domnului Robert Tiderle reprezentant Papaya Advertising conform căreia „nu angajăm pesediști” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate și dreptul la muncă, conform art. 2 alin. (1), art. 6, art. 8 alin. (2) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei față de Robert Tiderle, precum și obligația de a publica rezumatul hotărârii într-o publicație de circulație națională. Pentru constatare au votat 8 membri, iar pentru amendă 7.

Intenția de a interzice expres difuzarea și interpretarea de manele pe spațiul public din Timișoara de către Instituția Primarului municipiului Timișoara, reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancțiunea avertismentului contravențional. Hotărâre adoptată cu 7-1 voturi.

Afirmațiile domnului Ludovic Orban: „Toată ciuma roșie, toți cei care se băteau cu cărămida în piept că ei fac referendumul pentru familie, arătându-și ca niște farisei credința, dar nu în Dumnezeu, ci în idolul la care nu au voie să se închine, s-au dus și au sărbătorit la nuntă, sfidând pe toți românii care cred în Dumnezeu, care respectă tradiția bisericii și care țin în această perioadă postul Paștelui. Ăștia nici atei nu sunt, ci mai degrabă sunt păgâni și nu mai au voie să conducă România”, se încadrează în limitele libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Hotărâre adoptată cu 7-1 voturi.

Declarația domnului Aurelian Bădulescu: „Aaa…anormalitatea și homosexualitatea și bulangii îi transformăm acum în progresiști. (…) Ca femeie eu cred că ar trebui să vă opriți din discursul asta cu bulangii (…) Și cum să îi fac? Homosexuali, progresiști? Dar procuriști pot să le spun?” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei față de Aurelian Bădulescu. Pentru constatare au votat 8 membri, iar pentru amendă 7.

Folosirea apelativului de „ciumă roșie” de către domnul Rareș Bogdan nu reprezintă faptă de discriminare, se încadrează în limita libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Hotărâre adoptată cu 7-1 voturi.

Afirmația doamnei Carmen Casandrescu: „diaspora să voteze acolo unde locuiește, acolo să hotărească binele lor, acasă fac numai rău” se încadrează în limita libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

Nerespectarea egalității de gen în privința participării la alegerile Europarlamentare de către următoarele partide politice: USR, PSD, PMP, PNL și UDMR reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. (1) din O.G. 137/2000, republicată și art. 23 alin. (3) din Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați. S-a aplicat sancțiunea avertismentului contravențional. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

Mesajul domnului Ștefan Mușoiu: „Am votat cu inima pentru un suflet de român. Am votat cu gândul la tot ce este românesc. La religia ortodoxă a strămoșilor, la limba în care am spus primele cuvinte, la tradițiile păstrate cu atâtea sacrificii. Am votat pentru respectarea dreptului la opinie publică. Am votat împotriva urii. Am votat pentru respectarea Constituției României pentru pluralism politic și pentru o țară în care fiecare român să își găsească locul. Am votat cu singurul candidat român de pe buletinul de vot, pentru că, astăzi, este despre România și despre viitorul ei.” se încadrează în limita libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

Comentariul/postarea domnului Nicolae Dobrovici Bacalbașa: „No!… Să fie clar!!! Chinezii au luat virusul de la lilieci, noi o să-l luăm de la ciorile noastre.” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 6.000 lei față de Nicolae Dobrovici Bacalbașa. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

Publicarea de către PSD organizația Sibiu: „Nume românesc versus nume de străin. Vasile versus lohannis, Orban și Bârna lohannis, PNL și USR ne jignesc românii! Am observat în mai multe „ieșiri” ale domnilor lohannis, Orban și Bârna cum aceștia ironizau numele Vasile doar din simplu motiv că cel de al doilea nume al premierului Viorica Dăncilă este Vasilică. Le atragem atenția domnilor Ludovic Orban, Klaus Werner lohannis și Bârna că membri PSD nu au ironizat numele de origine străină, adică ungară și germană pe care aceștia le poartă. Nu vom tolera atitudinea sfidătoare a acestor așa-ziși lideri care au reușit sâ-i manipuleze pe români cu tupeu și lipsă de bun simț. Domnilor lohannis, Orban și Bârnă, numele Vasile este purtat cu mândrie de aproape 600.000 de români care-și doresc să trăiască decent în țara lor fără să fie sfidați, jigniți, ignorați la nesfârșit de un președinte care niciodată nu a venit în mijlocul lor. Vasile este un nume pe care românii îl poartă pentru că este numele unuia dintre cei mai importanți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, considerat păzitor de duhuri rele. Vasilică Viorica Dăncilă este numele candidatului de naționalitate română la președinția României și care merită sâ-i conducă pe români. Vasilică Viorica Dăncilă este candidatul creștin ortodox, precum majoritatea cetățenilor români, candidatul care a susținut familia tradițională la referendumul din toamnă anului 2018. Acestea sunt trăsăturile normalității României. în România, drepturile la opinie și la vot democratic nu sunt îngrădite. Dar oare este NORMAL ca reprezentanții Bisericii Evangheiice-Luterane, din care face parte sasul Klaus lohannis și reprezentanții Bisericii Unitariene, de care aparține etnicul maghiar Ludovic Orban, să declare public că nu susțin familia formată dintre un bărbat și o femeie, așa cum este familia tradițională românească, iar acești doi lideri de la PNL să nu ia atitudine? Oare este România NORMALĂ dacă a ajuns, astăzi, să fie condusă de oameni care nu simt românește, care nu înțeleg obiceiurile, tradițiile și spiritul nostru românesc, transmis din strămoși? Români, 10 noiembrie este ziua în care aveți dreptul să decideți să trăiți într-o țară normală! Votați Viorica Dăncilâ, un bun român!” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională/credință, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancțiunea avertismentului contravențional. Hotărâre adoptată cu 7-1 voturi.

Afirmația doamnei Lia Olguța Vasilescu: „Domnul Klaus, cred deja se și vede șef de lagăr de concentrare și toți PSD-iștii băgați acolo la reeducare”, se încadrează în limita libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

Analizând afirmațiile din cadrul emisiunii România 2019 difuzată pe postul de televiziune Realitatea TV în data de 07.03.2019, de la orele 21,00, prezentatorul Cosmin Gușă împreună cu invitații săi Octavian Hoancă, Marius Pașcan, Dan Tănasă, se constată că următoarele afirmații: ..E prea departe, e prea mult, noi n-avem poliție, își bagă toți picioarele, își pun steagurile unde vor, unde sunteți măi băieți? Treceți măi acasă! Din cauza unor porci ca ăștia…toti politicienii unguri sunt doctori de mâțe și toți vor cosuveranitate. Să se ducă să facă cosuveranitate în Ungaria… Cu ajutorul tuturor guvernelor acești nesimțiți si-au făcut statui cu toti criminalii de români. de la Wass Albert, toți criminalii unguri. Wass Albert era poet. fu*-ti poetul mtii…” (Octavian Hoandră) și „la noi la 10 martie se striga pe scări, pe străzi, la manifestările acelea…biidos olâh, aici în Tărgu-Mureș, se strigă românilor opincari…”; „…suntem scoși afară din școli?… și vom ajunge să mergem și noi la medic, să aducem translator, aici în România…ce se urmărește în esență, crearea unei mase critice de absolvenți nevorbitori de limba română, care au învătat propria istorie si ei știu că sunt vechiul imperiu si că Ungaria Mare trebuie refăcută…modelul stalinist al zonei autonome maghiare, care a fost un model stalinist…” (Marius Pașcan), reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată, iar următoarele intră în sfera libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale: „Pe mine m-au preocupat foarte mult timp aceste venituri exorbitante, bogăția asta al liderilor UDMR…Eu tot timpul spuneam că, bănuiam că românii noștri unguri ar fi mai atenți sau mai orientați decât noi, care am ales foarte prost la fiecare ciclu electoral, dar acuma vin și le spun că nu-s deloc diferiți, să se lase reprezentați de asemenea hiene financiare si politice, care s-au îmbogățit pe spatele voturilor lor si care acum îi negociează mai nou cu Viktor Orbân. Frați unguri v-ați lăsat păcăliți rău, rău, rău…”; „…problema e că s-au lăsat păcăliți de politicienii lor, super, super bogați, atenție, rivalizează, dacă nu chiar mai bogați decât cei mai tari baroni PSD sau PNL, pe care le închipuiți, mult mai bogați, că au acumulat în timp, au fost la guvernare într-un fel sau altul… ” (Cosmin Gușă) și „împotriva deciziei luate de UDMR la acest congres, practic UDMR a decis că cetățenii, au vorbit în numele comunității maghiare și a zis…ungurii din România nu mai sunt loiali simbolurilor naționale… ”; „…a decis ca maghiarii din România nu mai sunt români de etnie maghiară…ești trădător de neam, trădător de țară…”; „…sper să se enerveze prietenul meu Tăvi, pentru că l-am dat în judecată pe primarul din Sfântu Gheorghe, pentru că acest individ, cu avere de grof nostalgic al Ungariei Mari refuză să arborize un drapel al României…eu un cetățean roman, la mine în țară, sunt nevoit să apelez la instanța de judecată, ca să arborez un simbol al României…”; „…la Sfântu Gheorghe șeful OPC este agresat fizic, bătut de un ungur, recidivist…” (Dan Tănasă).S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei față de Octavian Hoandră și Marius Pașcan. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi)”, se arată în comunicatul CNCD.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here