Îndrăznește să fii informat!

sâmbătă, 2 decembrie 2023

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    AcasăActualitateRachetă antigrindină găsită pe câmp, la Gura Caliței! Ce au făcut autoritățile

    Rachetă antigrindină găsită pe câmp, la Gura Caliței! Ce au făcut autoritățile

    Racheta antigrindină a fost găsită marți (19 septembrie), în jurul orei 13.30, pe un câmp aflat pe raza localității Lacu lui Baban (comuna Gura Caliței) de un crescător de animale aflat în zonă. El a alertat imediat autoritățile locale iar la fața locului s-au deplasat reprezentanți ai SVSU și poliției. Ulterior, s-a confirmat că la fața locului se află o rachetă iar obiectul a fost ridicat. „E prima oară când am găsit așa ceva pe raza comunei și, din acest motiv, am tratat problema cu maximă responsabilitate, în sensul că au fost alertate imediat instituțiile cu atribuții în domeniu”, ne-a spus primarul comunei Gura Caliței, Gică Grosu. Contactat telefonic, directorul Unității de Combatere a Căderilor de Grindină UCCG Vrancea, Ionuț Lazăr, ne-a spus din capul locului că racheta găsită nu prezintă niciun pericol și că, cel mai probabil, aceasta a fost lansată în această vară. „Cel mai probabil este vorba despre una dintre rachetele lansate pe parcursul acestui sezon, la care nu a funcționat autodistrugerea, iar acum a fost găsită pe câmp. Este vorba despre corpul rachetei… nu mai poate exploda deci, nu mai prezintă niciun pericol. Conform protocolului încheiat cu o firmă autorizată, racheta va fi dusă la uzina producătoare, respectiv la Electromecanica Ploiești, companie care aparține ROMARM”. Aceste incidente nu sunt o noutate pentru autorități, în fiecare an fiind găsite pe câmp resturi ale unor rachete antigrindină sau chiar unele întregi, fără a prezenta pericol pentru populație.

    spot_img
    spot_img

    ARTICOLE SIMILARE

    FOTO! 60 de șahiști au sărbătorit Ziua Națională a României la un concurs de șah rapid

    Ziua Națională a României a fost sărbătorită de micii șahiști focșăneni printr-un concurs de...

    VIDEO! 50 de polițiști din cadrul IPJ Vrancea înaintați în grad de Ziua Națională a României

    SĂ FIM MÂNDRI CĂ SUNTEM ROMÂNI! 1 DECEMBRIE - Ziua Națională, o sărbătoare a tuturor...

    ULTIMA ORĂ! Impact frontal între două autoturisme la ieșirea din Bolotești! Două persoane au fost rănite

    Impact frontal între două autoturisme pe drumul național 2D, la ieșirea din Bolotești către...

    ARTICOLE POPULARE

    VIDEO A zburat cu jeepul prin PECO și s-a oprit într-o casă!

    Duminică, 26 noiembrie, în jurul orei 14.10, poliția a fost alertată prin apel la...

    ULTIMA ORĂ Viscolul închide primul tronson de drum național în Vrancea!

    „S-a închis circulația rutieră pe DN 23B Măicănești-Ciorăști, județul Vrancea. Viscolul puternic și cantitatea...