Rănit grav în incendiul de la Piatra Neamț, medicul vrâncean Cătălin Denciu a fost declarat “Eroul Anului 2020” în Belgia

0
2047

Medicul vrâncean Cătălin Denciu, rănit grav în urma incendiului din Secția ATI a spitalului din Piatra Neamț a fost declarat “Eroul Anului 2020” în Belgia. La sfârşitul anului trecut, medicul Cătălin Denciu a intrat în flăcări pentrru a-i salva pe pacienții prinși în incendiul de la Secția ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Cătălin Denciu suferit arsuri pe mare parte din suprafața corpului şi a fost transferat la un spital din Belgia pentru a primi îngrijiri medicale. În același incendiu au fost rănite uşor şi două asistente, dar și un alt medic din cadrul secţiei de ATI. Zece pacienţi cu COVID-19 au decedat, atunci, în incendiu. Prezent miercuri la București, directorul regional al Biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge, a declarat că vrânceanul a fost declarat “Eroul Anului 2020”, în Belgia. ”În ciuda faptului că această pandemie nu s-a terminat, România a reuşit foarte bine să îşi dovedească capacitatea instituţională şi solidaritatea comunităţii, şi devotamentul eroic al lucrătorilor din sănătate din România. Sunt foarte bucuros că ţara mea natală, Belgia, a recunoscut meritele unui medic român din Piatra Neamţ, Cătălin Denciu, declarându-l eroul anului 2020. Am stat de vorbă personal cu domnul colonel care răspunde de spitalul acela din Belgia”,  a declarat directorul de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. (sursa foto: beldefnews)

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.