AcasăActualitateRecalcularea pensiilor se apropie de final

Recalcularea pensiilor se apropie de final

Mica recalculare a pensiilor se apropiue de final, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, anunțând că s-au efectuat deja peste 90% din procesele de recalculare.

 ”Avem peste 90%, deja ne apropiem de 95% din acești 130.000 de pensionari agricultori finalizate aceste dosare. Marea majoritate a acestor pensionari se află în această zonă a indemnizației sociale. Aici avem un pensionar care, de la 1.281 de lei, a ajuns de la 2.130 pensie în plată după această recalculare. Pentru fiecare categorie de recalculare se dezvoltă practic un nou modul informatic. Faptul că sunt atât de multe cereri care sunt primite la ghișeele caselor teritoriale de pensii, colegii mei n-ar avea timpul efectiv necesar să le finalizeze pe toate într-un termen atât de scurt”, a declarat Daniel Baciu, președinte al Casei Naționale de Pensii (CNPP)

Mica recalculare a pensiilor a demarat la 1 septembrie 2024 urmând să fie finalizată la 1 martie 2025, după ce în cuantumul pensiei au fost luate în calcul și sporurile nepermanente și acordul global.

Pentru perioadele de după aprilie 2001, nu sunt necesare documente justificative pentru veniturile nepermanente, deoarece aceste informații sunt deja stocate în bazele de date electronice, potrivit informațiilor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

Noua lege a pensiilor prevede că pensionarii trebuie să solicite angajatorilor în activitate adeverințe cu sporurile nepermanente, conform formatului prevăzut în Anexa nr. 6 din Legea 360/2023.

În cazul angajatorilor care nu mai sunt activi, pensionarii trebuie să se adreseze deținătorilor de arhive.

După 1 septembrie 2024, adeverințele pot fi în continuare depuse la dosarele de pensii, fără un termen limită, iar drepturile rezultate din noile documente vor fi acordate cu data de întâi a lunii următoare.Pensionarii care nu au avut venituri nepermanente nu trebuie să prezinte adeverințe la Casele de Pensii.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Horoscopul zilei de 17 septembrie 2026

♈ Berbec O zi dinamică, în care inițiativa ta poate deschide o ușă importantă. La...

ARTICOLE POPULARE

Familie din Mărășești, rămasă fără casă după un incendiu: „Chiar și un singur bolțar rămas de la o lucrare poate ajuta!”

O familie din Mărășești are nevoie de ajutor pentru a-și reconstrui locuința distrusă într-un...

Fiica lui Marian Oprișan s-a căsătorit la Focșani. Mesaj emoționant transmis de fostul lider PSD

Zi importantă în familia fostului lider PSD Vrancea Marian Oprișan. Fiica acestuia, Mădălina, s-a...

Cătălin Văraru este noul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Vrancea

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Vrancea are...