Reguli noi pentru turiștii care merg în Grecia

0
194

Turiștii care vor să-și petreacă vacanța pe teritoriul Greciei trebuie să știe că Guvernul de la Atena a stabilit noi reguli: începând de marți, 14 iulie, ora locală 6:00, cei care vor intra în Grecia pe la punctul de trecere a frontierei Promachonas vor trebui să prezinte un test molecular negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte, care să ateste că nu sunt infectaţi cu noul coronavirus. Trebuie știut și faptul că turiștii vor fi nevoiți să completeze formularul ‘Passenger Location Form’ (PLF) cu cel mult 24 de ore înaintea sosirii lor în Grecia.

”Conform informațiilor comunicate public de către autoritățile elene astăzi, 10 iulie a.c., începând cu data de 14 iulie, ora 06.00, toți cetățenii străini care intră în Republica Elenă pe cale rutieră, prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, sunt obligați să prezinte un test molecular cu rezultat negativ privind infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 de ore înainte, altfel nu le va fi permisă intrarea pe teritoriul Republicii Elene. De asemenea, MAE subliniază că obligativitatea completării formularului de localizare a pasagerilor (PLF/ Passenger Locator Form) rămâne în vigoare, iar acesta trebuie completat cu minimum 24 de ore înainte de sosirea în Republica Elenă. Ministerul Afacerilor Externe continuă să urmărească îndeaproape evoluțiile cu privire la tranzitul cetățenilor români prin punctul de trecere al frontierei Kulata – Promachonas și continuă dialogul cu autoritățile elene pentru identificarea de soluții necesare reducerii timpului de așteptare și prevenirii unor noi aglomerații în perioada următoare. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că autoritățile elene competente pot modifica fără preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea adresată cetățenilor români să completeze formularul electronic (Passenger Locator Form) disponibil la adresa https://travel.gov.gr, cu cel puțin 24 de ore anterior deplasării, și să obțină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontieră, în format digital sau tipărit. MAE reamintește că nerespectarea obligației de a completa acest formular este sancționată cu o amendă de 500 de euro, potrivit legislației elene în vigoare”, se menționează într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe de la București.
Deciziile Guvernului de la Atena vin ca urmare a numărului mare de turiști străini care au fost diagnosticați pozitiv cu COVID-19. Doar în cursul zilei de vineri, 29 de turiști din România și Bulgaria, care au intrat în Grecia prin punctul de trecere de la Promachonas au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here