Regulile din starea de alertă, respectate și nu prea: amenzi de 3.000 de lei în ultimele 24 de ore

0
67

Peste 414 persoane au fost legitimate în ultimele 24 de ore pe raza județului, în cadrul acțiunilor desfășurate de oamenii legii în contextul verificărilor modului în care sunt respectate reglementările din starea de alertă. Poliţiştii, jandarmii, pompierii şi poliţiştii locali au efectuat în total 13 acţiuni, în cadrul cărora au fost verificate 115 mijloace de transport – 107 mijloace de transport în comun, fiind totodată controlate și 74 de societăți comerciale. În cadrul acțiunilor au fost constatate nereguli, contabilizate în 17 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 de lei. La acțiuni au participat inclusiv reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Oficiului pentru Protecția Consumatorului și ai Direcției de Sănătate Publică.

Respectarea de către cetățeni a măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate, astfel că au fost verificați agenții economici din centre comerciale, piețe, târguri și terase de pe raza administrativ-teritorială a județului Vrancea. De asemenea, acțiunile au inclus verificări în mijloacele de transport în comun și la operatorii economici, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea normelor legale în vigoare. Scopul activităților este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont mai ales de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul Sars-CoV 2. Activităţile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare fizică, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2”, explică polițiștii.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here