Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că regulile pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice urmează să fie modificate. Scopul acestor schimbări este de a face programul mai accesibil pentru toți cetățenii, inclusiv pentru cei care nu sunt familiarizați cu utilizarea rapidă a unui computer. Anunțul vine în urma problemelor întâmpinate în cadrul celor cinci sesiuni de înscriere din 2024, în care locurile disponibile s-au epuizat în timp record – aproximativ două minute – generând suspiciuni de fraudă și utilizarea inteligenței artificiale pentru înscrieri automate.
„Cea mai mare parte a aplicanților, respectiv peste 60% au introdus aceste documente într-un interval cuprins între un minut și două minute, manual 100%. (…) În același timp însă, nu ne dorim să transformăm pe viitor programul Casa Verde Panouri Fotovoltaice într-o Olimpiadă Națională de Competențe Digitale.
Asta înseamnă că va trebui să ne gândim la niște factori de departajare, va trebui să găsim instrumente prin care toți românii care doresc să aplice să beneficieze de un tratament egal și nediscriminatoriu, indiferent dacă ești mai iute de mână sau nu”, a spus ministrul Mediului, Mircea Fechet.
În anul 2024, înscrierile pentru Programul Casa Verde s-au desfășurat într-un ritm extrem de rapid, ceea ce a generat frustrare în rândul cetățenilor care nu au reușit să aplice. Fiecare dintre cele cinci sesiuni s-a încheiat în doar câteva minute, iar acest aspect a ridicat semne de întrebare privind transparența și corectitudinea procesului. De asemenea, au apărut acuzații legate de utilizarea inteligenței artificiale pentru a obține un avantaj nedrept în procesul de înscriere.
Pentru a oferi tuturor românilor un „tratament egal” în accesarea Programului Casa Verde, Ministerul Mediului analizează diverse soluții. Printre posibilele modificări care ar putea fi implementate s-ar putea număra simplificarea procesului de înscriere, adică implementarea unui sistem mai ușor de utilizat, care să nu favorizeze doar persoanele cu aptitudini digitale avansate sau introducerea unor mecanisme mai stricte pentru a preveni suspiciunile de fraudă.
Legat de acest lucru, adică de înscrieri cu ajutorul inteligenței artificiale la programul Casa Verde, Mircea Fechet a spus destul de clar că „Dacă sistemul a fost fraudat, acest lucru se va afla și cei vinovați, fără îndoială, vor plăti”.