Restricții pentru două orașe și o comună din Vrancea!

0
1031

Restaurantele, barurile și cafenelele din două orașe și o comună din Vrancea nu mai au voie să funcționeze decât cu maximum 30% din capacitate. Măsura a fost luată în cadrul unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență după ce incidența cumulată pe 14 zile din respectivele localități a depășit 1,50 cazuri de infectare la mia de locuitori (dar nu mai mare de 3 la mie). Este vorba de Panciu (1,97), Mera (1,74) și Odobești (1,60). Alături de această măsură au fost luate și altele precum interzicerea festivalurilor publice, spectacolelor și evenimentelor culturale. În schimb, sunt permise funcționarea cinematografelor și a sălilor de jocuri dar cu ocuparea a maximum 30% din capacitate. (1) Organizarea și desfășurarea activității cu public, în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 30 % din capacitatea maximă a spațiului. (2) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in în aer liber, spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise. (3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului. (4) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă  fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului. (5) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului. Măsurile restrictive vor fi menținute timp de 14 zile, în intervalul 15-28 aprilie.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.