Reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție față de soția sa

0
983

Miercuri, 14 iulie, aproape de orele prânzului, o femeie de 32 de ani din Andreiașu de Jos a sesizat Poliția din Odobești de faptul că soțul ei a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Focșani pe 13 iulie. Cu o zi în urmă, la ora 21.00, bărbatul de 41 de ani s-a dus acasă și a refuzat să mai părăsească domiciliul. Pentru că nu a respectat decizia judecătorilor, acestuia i s-a întocmit dosar penal și a fost reținut pentru 24 de ore. „Întrucât cel în cauză nu a ținut cont de obligațiile ce îi reveneau ca urmare a emiterii ordinului de protecție provizoriu, în jurul 21:00, bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliu și a refuzat să îl părăsească. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare măsurilor dispuse prin ordin de protecție. De asemenea, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pe 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru a dispune măsuri legale”, a comunicat IPJ Vrancea.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.