România a ajuns la 17.857 de îmbolnăviri și 1.170 de decese!

0
128

La nivel național, 17.857 de persoane au fost raportate ca fiind infectate cu SARS-CoV-2 de la debutul pandemiei și până la această dată, 11.187 fiind declarate vindecate. Grupul de Comunicare Strategică confirmă 1.170 de decese după agravarea problemelor medicale deja existente, ca urmare a infectării cu noul coronavirus și 145 cazuri noi de îmbolnăvire apărute în ultimele 24 de ore. În aceste momente, 196 de pacienți se luptă pentru viața lor în secțiile de terapie intensivă din toată țara. Sunt monitorizați de medicii epidemilogi 8.239 de oameni aflați în carantină instituționalizată dar și cei  54.974 care sunt în izolare la domiciliu. Autoritățile mai anunță că au fost efectuate 361.566 de teste în toată țara. În ceea ce privește încălcarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei, în ultimele 24 de ore polițiștii și jandarmii din toată țara au aplicat 251 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 168.710 lei (34.841 de euro), au fost întocmite 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor iar 54 de persoane au fost depistate nerespectând carantina sau autoizolarea. În continuare, județul Suceava deține tristul record la numărul de îmbolnăviri (3.415), urmat de București (1.728) și Neamț (864).

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here