Se schimbă ora! În noaptea de sâmbătă spre duminică, România trece la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră. Asta înseamnă că ora 03.00 va deveni ora 04.00 iar duminică 29 martie va fi cea mai scurtă zi din an, cu 23 de ore.
Potrivit unui comunicat remis de CFR Călători, Trecerea la ora oficială de vară nu va afecta mersul trenurilor de călători, dar vor fi întârzieri pentru 69 de trenuri aflate în circulaţie între orele 03.00 şi 04.00 (ora de iarnă). Astfel, şase trenuri internaţionale, 26 InterRegio şi 37 Regio vor ajunge la destinaţii la alte ore decât cele din programul obişnuit.
Trenurile de călători vor pleca din staţii după ora de iarnă până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 03.00, care devine ora 04.00. După 04.00, trenurile vor pleca din staţii la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.







