Un bărbat de 50 de ani care a petrecut prea mult de Paști s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au tras pe dreapta și au descoperit, cu stupoare, că omul abia de mai putea ține pe picioare. Deși ora la care a fost descoperit era matinală, adică 8.15, omul avea o alcoolemie care le-a dat dureri de cap polițiștilor: 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul inconștient nu mai avea mult la coma alcoolică, dar el conducea mașina bine-mersi pe strada Vîlcele.
“Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.