Îndrăznește să fii informat!

duminică, 23 martie 2025

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_imgspot_img
    AcasăActualitateS-a decis! România va primi 79,9 miliarde de euro de la Uniunea Europeană

    S-a decis! România va primi 79,9 miliarde de euro de la Uniunea Europeană

    Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au ajuns la un acord asupra bugetului destinat perioadei 2021-2027 şi asupra Fondului UE de relansare economică post-pandemie. După negocieri care au durat peste 90 de ore, liderii ţărilor europene au aprobat un buget multianual pentru perioada 2021-2027 în valoare de 1.074 de miliarde de euro și banii care vor fi alocați pentru relansarea economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro. La scurt timp după finalizarea negocierilor, Președintele Klaus Iohannis a anunțat că România a obținut o sumă impresionantă, de 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene. ”Negocierile ne permit acum să trecem la etapa următoare. Vom folosi această sumă de 80 de miliarde de euro pentru a reface infrastructura, pentru a construi spitale și școli, pentru a moderniza marele sisteme publice”, a declarat Președintele Iohannis. „Este, de asemenea, foarte important de știut că o parte semnificativă din acești bani vor fi folosiți pentru relansare, pentru revigorare economică. Repet, 79.917.000.000, deci 80 de mii de milioane de euro vom folosi pentru a pune în practică, pe de-o parte, planul pentru bugetul multianual 2021-2027, un plan la care lucrăm împreună cu Guvernul deja din ianuarie și în cel mai scurt timp va fi finalizat, pentru a fi pregătiți să începem implementarea, iar, pe de altă parte, lucrăm de-o vreme bună deja la planul național de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene, pentru a primi fondurile pentru relansarea economică. Iată, deci, că până acum ne-am pregătit bine, am obținut un rezultat frumos. Încă o dată, este o zi importantă pentru România, o zi importantă pentru proiectul european, și vom merge mai departe, fiindcă acești bani trebuie folosiți pentru reconstrucția României”, a mai spus șeful statului.

    spot_imgspot_img
    HAI PROMOHAI PROMO

    ARTICOLE SIMILARE

    Horoscopul zilei de 23 martie 2025

    Berbec (21 martie - 19 aprilie)Astăzi este o zi perfectă pentru a te concentra...

    ȘOCANT Un polițist din Bacău și-a tras un glonț în cap cu pistolul din dotare

    Potrivit IPJ Bacău, polițistul, care lucra la Postul de Poliție Colonești, s-a prezentat la...

    Cronica dimineții – 22.03.2025

    1. Expertul criminolog Vlad Zaha, stabilit în Regatul Unit, afirmă că România duce lipsă...

    Happy Cinema Focșani vă invită la film! PROGRAMUL complet pentru săptămâna 21-27 martie 2025

    Happy Cinema Focșani vă așteaptă cu cele mai noi filme și cele mai bune...

    ARTICOLE POPULARE

    Ravagii în urma controalelor lui Piedone în Vrancea! Afacerea familiei Nicolaș închisă 6 luni de comisarii ANPC

    UPDATE Informații de ultimă oră legate de controlul ANPC le resortul Green Garden din...

    VIDEO Imagini cu „razia” șefului ANPC în Vrancea! Ce a găsit Piedone în unitățile comerciale sancționate!

    În perioada 14 – 16 martie, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat...

    Copil dat dispărut de familie. A plecat la școală și nu a mai revenit acasă

    Roberto Mario Cucu, un băiat în vârstă de 12 ani, din municipiul Galați, este...
    × Trimite știrea ta!