S-a stabilit! Vârstnicii și persoanele vulnerabile vor avea prioritate la vaccinarea anticovid!

0
149

Ieri, 20 ianuarie, Strategia națională de vaccinare împotriva COVID-19 a fost modificată, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) primind noile cerințe operaționale care în baza cărora platforma de programare va suferi câteva schimbrări. Pe scurt, s-a luat decizia ca vârstnicii și persoanele vulnerabile să aibă prioritate la vaccinare, astfel încât, pe parcursul unei zile, 75% dintre programări să fie destinate acestora în timp ce 25% să fie alocate celor care lucrează în domeniile esențiale. Aceste modificări își vor produce efectul în următoarele zile. De asemenea, numărul programărilor pentru angajații înscriși pe platformă nu poate depăși 25%, restul de locuri urmând să fie direcționate către persoanele de peste 65 de ani, cele cu afecțiuni cronice precum și pe cele cu dizabilități. „Pentrupersoanele înscrise de angajator înplatforma de programare la vaccinare, în baza CUI sau CIF,numărul programărilor nu va putea depăși25% din cele disponibile zilnic, iar cei înscriși se vor autentifica individual pe baza CNP-ului. După atingerea procentului de 25% de locuri ocupate, nu va mai fi posibilă programarea altor angajați în ziua respectivă, iar celelalte locuri vor putea fi ocupate de către persoanelede peste 65 de ani, persoanele cu afecțiuni cronice și cele cu dizabilități, precum și de personalul inclusîn etapa I pentru care se continuă programarea și în etapaaII-a” se arată într-un comunicat al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.