S-au împlinit 45 de ani de când a fost înființată Secția de Pompieri Adjud

0
53

Subunitatea de pompieri de la Adjud a împlinit 45 de ani de la înființare. An de an, prima zi a lunii iulie reprezintă un prilej de sărbătoare pentru cele peste 80 de cadre militare de la unitatea de pompieri din orașul aflat la 50 de km de Focșani care își serbează ziua aniversară.

Înființată la data de 1 iulie 1975, ca urmare a Deciziei 124/25.04.1975 a Consiliului Popular al Judeţului Vrancea, Compania de Pompieri Adjud, căci așa se numea la acea vreme, era în subordinea Grupului de Pompieri Vrancea. Situată pe str. Izlaz nr.2, în clădirile fostelor ateliere ale Liceului din orașul Adjud, unitatea era condusă pe atunci de către  Lt.  Ţepeş Gheorghe. În efectivele acestei structuri se regăseau 8 cadre şi 28 militari în termen, având în dotare 3 autospeciale de stins incendii, 1 autocamion de intervenție, 2 motopompe şi alte mijloace specifice.

“De-a lungul timpului, această structură s-a dezvoltat şi îmbunătăţit constant, având actualmente peste 80 cadre militare care îndeplinesc misiunile din raionul de intervenție cu 18 autospeciale şi mijloace specifice de intervenţie.

În prezent, subunitatea dispune de o dotare cu personal şi tehnică adaptată nevoilor actuale, fiind în măsură să intervină cu operativitate şi eficienţă în vederea gestionării tuturor situaţiilor de urgenţă la care este solicitată, pentru a restabili starea de normalitate. Asigurând intervenţia operativă în zona de nord a judeţului Vrancea şi sudul judeţului Bacău, cu un raion de intervenţie ce cuprinde municipiul Adjud, 12 comune cu 46 sate, Secţia de Pompieri Adjud execută misiuni diverse,  de acordare a primului ajutor calificat și din domeniul situaţiilor de urgenţă, cum ar fi: stingerea incendiilor, descarcerare, înlăturarea efectelor fenomenelor hidro-meteorologice periculoase (inundaţii, alunecări de teren, etc.), salvări de persoane din medii ostile vieţii şi multe altele. Prin urmare, de la începutul anului și până în prezent, pompierii Secției de Pompieri Adjud au acționat la 750 misiuni, dintre care peste 20 au reprezentat intervenţii pentru stingerea incendiilor, iar alte 430 solicitări pentru acordarea primului ajutor calificat.

La îndeplinirea obiectivelor și buna desfășurare a activităților subunității și-a adus aportul frumoasa colaborare și susținerea primită din partea tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice locale şi judeţene.

Conştienţi fiind de înalta răspundere ce ne revine, asigurăm cetăţenii judeţului nostru că, atât pompierii militari din cadrul Secţiei Adjud, cât şi întregul personal al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea vor îndeplini, cu dăruire şi profesionalism, datoria onorantă de a veghea la protejarea vieţii,  bunurilor cetăţenilor şi a mediului înconjurător. La mulți ani Secția de Pompieri Adjud!”, se arată într-un comunicat al Compartimentului de Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea­

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here