Salvatorii de la SMURD Panciu și Vidra, la ceas de sărbătoare. De 3 ani, paramedicii luptă pentru salvarea de vieți omenești

0
257

smurd-arhiva-isu

Luni, 6 aprilie 2015, se împlinesc trei ani de când echipele de paramedici ai SMURD Panciu și Vidra sunt în slujba vrâncenilor, luptând pentru a salva vieți, cu dăruire și fără frică de moarte.

Pe parcursul celor trei ani, paramedicii au răspuns unor game variate de situații în care viața oamenilor a fost pusă în pericol și a depind de intervenția și modul în care au acționat specialiștii. De multe ori în cooperare cu echipajele de descarcerare au salvat viețile celor care au rămas blocați în autoturisme în urma unor accidente rutiere. Împreună cu colegii de pe autospecialele de lucru cu apă și spumă au salvat persoane a căror viață era amenințată de flăcări, ori au scos oameni blocați în medii ostile.

“În lupta permanentă pentru salvarea vieții semenilor, paramedicii au readus speranța în sufletele multor oameni în toți acești ani de activitate. Tineri sau mai vârstnici, nu puțini sunt aceia care i-au cunoscut la datorie. Zilnic, zeci de persoane sunt asistate medical de echipajele SMURD Vrancea, iar pentru încrederea pe care o acordați paramedicilor vrânceni, ne angajăm să acționăm cel puțin cu aceleași determinare, abnegație și profesionalism,” a precizat colonel Flaviu-Dorel Chiscop, inspectorul șef al ISU Vrancea.

IMG_1416 copy

IMG_1394 copy

medic ambulanta

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.