Schumacher de Focșani! Circula băut și cu peste 130 de kilometri pe oră pe raza municipiului!

0
6600

Regulile de circulație par să nu-i deranjeze pe unii dintre focșăneni atunci când vine vorba să demonstreze puterea cailor de sub capota autoturismelor. Sâmbătă, 30 ianuarie, în jurul orei 16.00, polițiștii din Focșani au tras pe dreapta un autoturism care se deplasa pe Calea Munteniei (DN 2 E 85) din municipiu cu 135 kilometri pe oră, deși limita admisă pe acel tronson de drum este reglementată la 50 km/oră. La volanul mașinii se afla un focșănean în vârstă de 38 de ani a cărui comportament le-a ridicat semne de întrebare oamenilor legii. Aceștia l-au testat cu alcoolscop iar aparatul a indicat o alcoolemie foarte mare, de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.