Scrisoare de mulțumire adresată medicului Daniel Joițaru de la Spitalul Militar de Urgență Focșani

0
372

Medicina – izvor de viață!

Scrisoare de mulțumire:
„Medicul, asistentul medical profesionist și pacientul disciplinat duc reușita medicală la un nivel optim. Cei dragi mie sunt bine! Adresez respectul meu, personalului acestui spital! Sunt încărcat de emoție pentru că, de curând, am ajuns cu mama la ortopedie. Asigurarea primului ajutor în camera de gardă și intervenția chirurgicală au fost la standarde de apreciat. Am întâlnit cadre medicale: doctori, asistenți, infirmiere, în compartimentul de ortopedie, toți dedicați activității medicale și aleasa mea recunoștință se îndreaptă către domniile lor. Plec fruntea și pentru tot ceea ce a fost, este și va fi lumea medicală în Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Popescu” Focșani. Domnule doctor Joițaru Daniel, noi, pacienții sau însoțitorii pacienților, categorisim doctorii după cum ne tratează. După reușita dumneavoastră, pentru mine, sunteți un profesionist desăvârșit, un om bun și dedicat! Vă doresc să fiți mereu apreciat și respectat pentru ceea ce faceți și să fiți înconjurat de cei dragi! Vă mulțumesc din toată inima! Florin Șuteu” Sănătate, vocație, tradiție! (Sursă: plutonier adjutant Adrian Galiță – text și foto: Facebook/ Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Popescu” Focșani)

Revelion 2023 SARA Events
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.